NEWS

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până pe 19 ianuarie

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până pe 19 ianuarie
Meteo Crăciun și Revelion Foto: Colaj MediaFlux

Urmează o schimbare radicală de vreme în următoarele patru săptămâni. Iată prognoza meteo până pe 19 ianuarie. 

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunţă săptămâni cu temperaturi sub cele specifice perioadei, începând din 29 decembrie , în toată ţara, iar începând din 5 ianuarie, timp de două săptămâni, sunt prognozate cantităţi mari de precipitaţii în regiunile extracarpatice.

Prognoza meteo pentru săptămâna 22.12.2025 – 29.12.2025

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice, dar şi mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sudestice, dar şi deficitar în cele nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Vremea în săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026

Mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele