NEWS

ANM anunță Coduri galbene de precipitații și vânt puternic, în aproape toată țară. Atenționari valabile de duminică, ora 14:00, până luni dimineața HARTA

ANM anunță Coduri galbene de precipitații și vânt puternic în aproape toată țară. Atenționari valabile de duminică ora 1400 până luni dimineața HARTA
sursa foto: Wall-Street

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o două atenţionari Cod galben. Una de de intensificări ale vântului pentru 11 judeţe, valabilă de duminică după-amiaza, până luni dimineaţa, şi o alta de precipitaţii însemnate cantitativ pentru 18 judeţe, valabilă de luni dimineaţa, până marţi dimineaţa.

Județele vizate de intensificări ale vântului

Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 14:00, până luni, ora 08:00, în Banat, sudul Crişanei şi în Carpaţii Meridionali vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini în general de peste 1.700 m rafalele vor depăşi 90…100 km/h.

sursa foto: ANM

Sunt vizat de această atenţionare judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin, integral, şi, parţial, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Sibiu şi Alba.

Totodată, de luni, ora 08:00, până marţi, ora 10:00, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ sub formă de ploaie în sudul Banatului, în nordul Olteniei şi al Munteniei şi mixte în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură, favorizând topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula 20…35 l/mp şi local peste 40 l/mp.

Ninsoare și viscol în 18 județe

La altitudini în general de peste 1.700 m va ninge şi se va depune strat de zăpadă de 20…30 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 m.

sursa foto: ANM

Se vor afla sub atenţionare Cod galben judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, integral, şi, parţial, Bihor, Cluj, Arad, Timiş, Alba, Sibiu, Braşov, Vrancea şi Covasna.

Până în seara zilei de marţi (27 ianuarie) temporar vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor şi pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 40…45 km/h, semnalează ANM.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele