NEWS

Cod galben de polei în București și Ilfov. Mare atenție, trotuarele au devenit patinoar UPDATE

Cod galben de polei în București și Ilfov. Mare atenție trotuarele au devenit patinoar UPDATE
Cod galben de polei în București și Ilfov sursă foto: Mediaflux

În aceste ore, în București și Ilfov, dar și în județele Giurgiu și Teleorman trotuarele sunt adevărate patinoare din cauza poleiului depus. Precipitațiile mixte, mai ales sub formă de ploaie au transformat un simplu mers într-o adevărată aventură periculoasă ce poate avea consecințe grave pentru sănătate.

UPDATE 11: 13: CJ Ilfov anunță că echipele comandamentului de iarnă împrăştie material antiderapant pe drumurile cu polei

Echipele din cadrul comandamentului de iarnă din Ilfov sunt pe teren şi împrăştie material antiderapant pe drumurile judeţene afectate de polei.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov au scris, joi, pe Facebook că intervenţiile vizează prevenirea accidentelor şi menţinerea circulaţiei în siguranţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de fenomene meteorologice periculoase pentru judeţele Ilfov, Giurgiu şi Teleorman, valabilă până la ora 11:00, se menţionează în postare.

CJ Ilfov le recomandă conducătorilor auto să conducă cu prudenţă sporită şi să adapteze viteza la condiţiile de drum. Situaţia este monitorizată permanent şi intervenţiile continuă până la normalizarea condiţiilor, a adăugat sursa citată.

UPDATE 11:12: Codul galben, prelungit în Giurgiu și Teleorman

Valabil de la : 22-01-2026 ora 11:00 până la : 22-01-2026 ora 13:00

Codul galben de precipitatii mixte care local depun polei a fost prelungit în județele Giurgiu și Teleorman până la ora 13:00, anunță ANM.

Întru avertizarea populației, ANM a emis până la ora 11:00 o avertizare tip nowcasting valabilă până la ora 11.00 pentru București și Ilfov. Totuși, este necesară atenție sporită pe străzi în următoarele ore, atât pentru șoferi, care vor avea dificultăți la frânare, cât și pentru pietonii care trebuie să fie atenți atunci când se deplasează, mai ales că multe dintre trotuarele Capitalei sunt alunecoase și fără polei, mai ales în centrul orașul.

Mare atenție la polei, cod galben în vigoare

Meteorologii au emis joi dimineață o avertizare nowcasting cod galben de precipitații mixte și polei, valabilă în Municipiul București în următoarele ore. Mai mult, vizat de alerta meteo este și județul Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

„Se vor semnala: precipitatii mixte care local depun polei”, a transmis ANM care transmite că avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.

În același timp, din cauza ploii și perioadei puțin mai calde au început să apară și țurțurii, un alt pericol distinct față de polei, dar provocat de aceleași cauze. Chiar dacă legislația locală prevede amenzi și sancțiuni pentru proprietarii care nu intervin pentru combaterea gheții de multe ori aceștia acționează cu întârziere.

Obligația proprietarilor este să asigure condiții sigure de circulație pietonală, în contextul depunerilor de zăpadă şi polei. Aceștia au la dispoziție 24 de ore de la încetarea precipitațiilor sau de la formarea gheții pentru a curăța trotuarele și a îndepărta pericolul de la înălțime.

În caz contrar, amenzile sunt cuprinse între 200 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 500 și 2.000 de lei pentru persoanele juridice, sancțiunile fiind aplicate de Poliția Locală a Municipiului București, precum și polițiilor locale din subordinea celor șase primării de sector.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele