Luna lui Cuptor debutează în forță. ANM anunță un nou val de caniculă în aceste zile când temperaturile vor ajunge chiar și la 40 de grade. Începând cu ziua de marți, temperaturile încep să scadă considerabil.
ANM a emis un Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat pentru 30 iunie și 1 iulie.

Astfel, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi în general de 35…36 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând nopți tropicale.
Marți (2 iulie) în sud-estul și estul țării, canicula va persista, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală( ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În prima săptămână din luna iulie, temperaturile vor crește simțitor, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
„O vreme călduroasă caniculară în regiunile sudice și de sud-est, unde valorile de temperatură ajung în orele amiezii în jurul a 35°C. Duminică, vremea călduroasă va fi din nou de interes, însă canicula se va extinde și va cuprinde partea de sud-vest, sud și de est a teritoriului, iar valorile de temperatură vor depăși frecvent 35-36°C în timp ce în Câmpia Română așteptăm în jurul a 37°C.
Luni vremea va fi una caniculară, cu temperaturi ce în partea de sud a teritoriului va atinge chiar 38°C, posibil izolat 39°C.
Însă vestea bună este că vremea se răcorește marți în partea de vest, centru și de nord a teritoriului, iar miercuri în toate regiunile. Valorile de temperatură miercuri vor scădea simțitor în toate regiunile. Nu vom mai vorbi de temperaturi ce vor depăși în orele amiezii 30°”, a spus Oana Catrina, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.
Valul de cãldurã se va extinde şi intensifica la nivelul întregii ţãri; va fi caniculã în cea mai mare parte a Banatului, Olteniei şi Munteniei, local în Crişana, Transilvania, Moldova şi partea continentalã a Dobrogei, iar disconfortul termic se va accentua, astfel indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge sau va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi în vest, sud şi sud-est şi pe spaţii mai mici în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 28…30 de grade pe litoral şi în jurul a 37 de grade în zona de câmpie din Oltenia şi Muntenia; noaptea va fi local tropicalã, cu minime termice ce vor fi cuprinse între 11…13 grade în estul Transilvaniei şi 24…25 de grade în dealurile vestice. Cerul va fi variabil spre mai mult senin şi doar pe spaţii mici vor fi înnorãri, averse şi descãrcãri electrice dupã-amiaza îndeosebi la munte, iar noaptea în extremitatea de vest-nord-vest a ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat.
Valul de cãldurã se va intensifica uşor, vremea va fi canicularã, cu disconfort termic ridicat şi indice temperaturã-umezealã (ITU) ce va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Temperatura maximã va fi 35…37 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat.