NEWS

ANPC, avertisment privind cadourile cumpărate de Ziua Îndrăgostiților: „Produsele originale nu se vând cu sacoșa”

ANPC avertisment privind cadourile cumpărate de Ziua Îndrăgostiților Produsele originale nu se vând cu sacoșa
sursa foto: arhiva

ANPC a venit recent cu un avertisment privind cadourile cumpărate de Ziua Îndrăgostiților. Astfel, autoritățile atrag atenția că produsele care se dăruiesc cu ocazia zilelor de „Sf. Valentin” și Dragobete” trebuie cumpărate numai din locuri autorizate pentru că există riscul ca cumpărătorii să-și pună sănătatea în pericol. 

ANPC, avertisment privind cadourile cumpărate de Ziua Îndrăgostiților: „Produsele originale nu se vând cu sacoșa”

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să achiziţioneze produsele care se dăruiesc cu ocazia zilelor de „Sf. Valentin” şi „Dragobete”, respectiv ciocolată, cosmetice şi bijuterii, numai din locuri autorizate şi să citească cu atenţie etichetele pentru că există riscul să îşi pună sănătatea în pericol sau să cumpere produse contrafăcute.

„Sfătuiesc consumatorii să ţină cont de următoarele recomandări: la cumpărarea diverselor sortimente de bomboane şi ciocolată, care să nu le afecteze sănătatea, să aibă în vedere faptul că achiziţionarea acestor produse se face numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător”, a scis duminică, 12 februarie, Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau distribuitorului. În cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.

Produsele din ciocolată, vizate și ele

„Pentru ciocolată şi produse din ciocolată trebuie menţionat în mod obligatoriu conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente, astfel: «cacao…% minim». În cazul ciocolatei umplute se menţionează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantităţii nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. (…). În cazul produselor din ciocolată turnate şi goale în interior, această indicaţie poate fi înlocuită cu conţinutul net minim. De asemenea, trebuie menţionat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depăşeşte 1% din masa produsului”, atenționează comisarul ANPC.

Conform sursei citate, la achiziţionarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenţi la o serie de detalii care le certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea/etichetarea lor respectă întocmai prevederile legale în vigoare.

„Produsele originale nu se vând cu sacoșa”

Astfel, consumatorii trebuie să achiziţioneze cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în cazul în care doresc să facă o reclamaţie.

„Atenţionez asupra faptului că produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau persoane fizice «cu sacoşă» să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranţă din filiere paralele; să verifice dacă calitatea ambalajului corespunde valorii produsului. Sunt şanse mari ca un produs zis «de lux», ambalat într-o cutie de carton sau de plastic banală, să fie de fapt o contrafacere”, atrage atenţia Paul Anghel.

Cumpărătorii trebuie să examineze cu atenţie eticheta, deoarece o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere, să citească cu atenţie eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate. De asemenea, consumatorii trebuie să ştie că unii producători şi importatori „de marcă” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu etichetă – hologramă, pentru securizarea lor şi pentru protejarea mărcii, iar pe orice produs cosmetic trebuie să fie inscripţionat numele sau denumirea producătorului, a persoanei responsabile cu introducerea pe piaţă, ori al importatorului de produse din afara UE.

Cum alegem bijuteriile?

În ceea ce priveşte bijuteriile, este foarte important locul de unde sunt achiziţionate, având în vedere faptul că bijuteriile se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii şi în târgurile de cadouri.

„Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpăram numai din magazine autorizate care vând astfel de produse. O bijuterie «din argint» vândută la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint! Oferirea drept cadou a unei bijuterii din metal preţios, cu sau fără pietre preţioase, a devenit din ce în ce mai obişnuită, astfel că piaţă metalelor preţioase oferă o gama foarte largă de produse. Pentru consumatori, informarea poartă un rol esenţial înainte de cumpărarea propriu-zisă”, a mai scris directorul general al ANPC pe pagina de socializare.

În opinia sa, cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri. De exemplu, unul dintre lucrurile de care trebuie să se ţină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizaţia eliberată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, a cărei copie trebuie să fie afişată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Imagini exclusive de la nunta Elenei și a lui Ianis Hagi, la Palatul Ştirbey
Imagini exclusive de la nunta Elenei și a lui Ianis Hagi, la Palatul Ştirbey
Câți bani costă costumul de ginere purtat de Ianis Hagi la nuntă. Suma nu este deloc mică
Câți bani costă costumul de ginere purtat de Ianis Hagi la nuntă. Suma nu este...
14 iulie - Ziua Naţională a Franţei. Căderea Bastiliei declanşează Revoluţia Franceză
14 iulie - Ziua Naţională a Franţei. Căderea Bastiliei declanşează Revoluţia Franceză
Cel mai mic oraș din România. Localitatea era renumită în trecut pentru zăcămintele uriașe de aur. Astăzi are numeroase obiective turistice și se află aproape de 2 aeroporturi importante
Cel mai mic oraș din România. Localitatea era renumită în trecut pentru zăcămintele uriașe de...
ȘTIREA care eclipsează tentativa de asasinare a lui TRUMP. LIVE aici
ȘTIREA care eclipsează tentativa de asasinare a lui TRUMP. LIVE aici
Județul din România în care se mută din ce în ce mai mulți tineri. Apartamentele și casele se vând ca pâinea caldă, oportunitățile sunt uriașe, aici găsești multe locuri de muncă bine plătite
Județul din România în care se mută din ce în ce mai mulți tineri. Apartamentele...
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au...
Cine este femeia care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Capitală?
Cine este femeia care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Capitală?
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
BANI MAI MULȚI pentru proprietarii de apartamente. Românii din toată țara îi pot încasa
BANI MAI MULȚI pentru proprietarii de apartamente. Românii din toată țara îi pot încasa
Secretele telefonului mobil. Ești urmărit și fără conexiune la internet
Secretele telefonului mobil. Ești urmărit și fără conexiune la internet
UPDATE: Atacatorul de la mitingul lui Trump, identificat / Trump, văzut ieşind din avion după tentativa de asasinat / Doi morţi: atacatorul şi o persoană din public.
UPDATE: Atacatorul de la mitingul lui Trump, identificat / Trump, văzut ieşind din avion după...
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi se bate direct cu Temu şi Shein
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi...
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din Europa
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din...
Vestea care a doborât-o pe Andreea Bălan. Verdict crunt al medicilor
Vestea care a doborât-o pe Andreea Bălan. Verdict crunt al medicilor
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de conducere
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de...
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!