Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat pe portalul online, un ordin al Președintelui interimar, care ar urma să asigure consumatorilor o mai bună informare.
Actul normativ impune operatorilor economici să informeze clar și concis referitor la modificarea cantităților produselor care sunt incluse în lista alimentelor cu preț plafonat.
„Proiectul de act normativ stabileşte obligația operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț”, se arată în ordinul publicat de ANPC.
Unitățile comerciale vor avea obligativitatea de a informa clienții prin sintagme precum „pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”, prin intermediul unui poster/afiș.

„Informarea va fi făcută în același câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune și se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: “pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”, prin intermediul unui poster/afiș”, mai precizează ANPC.
Nu în ultimul rând, agenții economici trebuie să se asigure de existența unității de referință, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantității produsului.

„Am decis punerea în transparență a acestui Ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acționează pentru protejarea drepturilor și intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de ”Shrinkflation”, care reprezintă micșorarea cantității produselor și vânzarea acestora la același preț.
Având în vedere această situație, recomandăm consumatorilor citirea cu atenție a etichetelor, mai ales a cantității produsului, precum și a prețului pe unitatea de referință a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoștință de cauză”, a precizat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC. Ordinul va produce efecte în cel mult 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.