NEWS

Parchetul General se opune proiectului privind drogurile. Deținerea pentru consum propriu ar putea fi sancționată doar cu amendă

Parchetul General se opune proiectului privind drogurile. Deținerea pentru consum propriu ar putea fi sancționată doar cu amendă
Parchetul General Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Proiectul care propune ca deținerea de droguri pentru consum propriu să fie sancționată doar cu amendă, primește un vot de blam din partea procurorului general Cristina Chiriac. Parchetul General avertizează că o astfel de modificare ar putea slăbi instrumentele de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor.

Parchetul General, poziție fermă

Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Ministerului Public în legătură proiectul de lege iniţiat de senatorii Victoria Stoiciu (neafiliată), Cristian Ghinea (USR) şi Daniel Fenechiu (PNL) prin care se propune ca deţinerea de droguri pentru consum propriu să nu mai fie pedepsită cu închisoarea, ca în prezent, ci cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că modificarea regimului sancţionator aplicabil deţinerii de droguri pentru consum propriu, în sensul diminuării semnificative a sancţiunilor penale, nu constituie, în actualul context social şi infracţional, o soluţie legislativă oportună.

În consecinţă, exprimăm o poziţie nefavorabilă faţă de iniţiativa legislativă, în măsura în care aceasta conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire şi combatere a fenomenului drogurilor„, a explicat procurorul general.

Argumentele procurorului general

Poziţia Parchetului General se întemeiază pe următoarele considerente:

* Necesitatea protejării sănătăţii publice şi a persoanelor vulnerabile

„Consumul ilicit de droguri reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, ale cărei consecinţe depăşesc sfera interesului individual, afectând familiile, comunităţile şi, în mod deosebit, minorii şi tinerii.

Statul are obligaţia de a asigura un cadru normativ apt să prevină răspândirea fenomenului, să descurajeze conduitele periculoase şi să protejeze persoanele vulnerabile. O relaxare a regimului sancţionator, în absenţa unor studii de impact şi a unor mecanisme alternative funcţionale, riscă să afecteze coerenţa politicii naţionale antidrog„.

* Legătura dintre deţinerea pentru consum propriu şi piaţa ilicită a drogurilor

„Deţinerea de droguri pentru consum propriu nu poate fi examinată exclusiv ca o conduită individuală, desprinsă de mecanismele de aprovizionare şi distribuţie. Cererea de droguri contribuie la susţinerea economică a pieţei ilicite, iar activităţile de achiziţionare şi deţinere pot constitui puncte de plecare pentru identificarea persoanelor implicate în distribuţia substanţelor interzise.

Deşi consumatorul şi traficantul trebuie să beneficieze de un tratament juridic diferenţiat, această distincţie nu justifică, prin ea însăşi, diminuarea generalizată a răspunderii penale pentru deţinerea în vederea consumului propriu”.

* Existenţa unor mecanisme legale de individualizare a răspunderii penale

„Reglementarea actuală permite diferenţierea tratamentului sancţionator în funcţie de natura substanţelor, gravitatea concretă a faptei şi circumstanţele personale ale autorului. Totodată, legislaţia penală oferă mecanisme prin care răspunsul autorităţilor poate fi adaptat situaţiilor în care persoana cercetată este consumator, fără a fi implicată în activităţi de trafic.

În aceste condiţii, nu rezultă că diminuarea limitelor de pedeapsă ar reprezenta singura sau cea mai eficientă soluţie pentru evitarea unor consecinţe penale disproporţionate. Prioritară trebuie să fie aplicarea coerentă a instrumentelor existente şi dezvoltarea programelor de asistenţă medicală, psihologică şi socială.”

* Riscul afectării eficienţei activităţii de urmărire penală

„Modificarea limitelor de pedeapsă poate produce efecte care depăşesc individualizarea sancţiunii, inclusiv asupra competenţei organelor judiciare, posibilităţii utilizării anumitor procedee probatorii, termenelor de prescripţie şi aplicării unor instituţii de drept penal şi procesual penal. Aceste consecinţe trebuie analizate distinct, prin raportare la fiecare modificare propusă.

O intervenţie legislativă care urmăreşte exclusiv reducerea sancţiunilor, fără evaluarea efectelor asupra activităţii de urmărire penală, poate genera dificultăţi de aplicare şi poate diminua eficienţa răspunsului judiciar„.

* Necesitatea unei abordări integrate, fără renunţarea la instrumentele penale

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine necesitatea diferenţierii clare între persoanele care consumă droguri şi cele implicate în traficul acestora. Consumatorii, în special cei care prezintă dependenţă, trebuie să beneficieze de acces efectiv la servicii medicale, consiliere, tratament şi reintegrare socială.

Cu toate acestea, orientarea către măsuri terapeutice şi de prevenire nu presupune, în mod necesar, reducerea sancţiunilor penale, cele două categorii de intervenţii putând funcţiona complementar. O reformă legislativă responsabilă trebuie să se întemeieze pe date statistice relevante, evaluări criminologice şi medicale, precum şi pe analiza impactului asupra sistemului judiciar şi asupra sănătăţii publice„.

Protecția sănătății publice

Ca urmare, potrivit Parchetului General, iniţiativa legislativă nu oferă, în lipsa unei fundamentări suficiente şi a unor garanţii adecvate, premisele realizării unui echilibru corespunzător între protecţia sănătăţii publice, prevenirea criminalităţii şi individualizarea răspunderii penale.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulează un punct de vedere nefavorabil adoptării propunerii legislative în forma analizată. Considerăm necesară menţinerea unui cadru penal coerent şi eficient, concomitent cu dezvoltarea unor mecanisme reale de prevenire, tratament şi reintegrare a consumatorilor.

Politica penală în materia drogurilor trebuie să fie fermă faţă de fenomenul infracţional, proporţională faţă de conduita individuală şi responsabilă faţă de sănătatea publică„, se explică în punctul de vedere citat.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele