A plouat cu amenzi de la ANSVSA. Sume de 258.800 de lei au fost aplicate de inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în urma controalelor efectuate, în perioada 15-29 iunie 2026, în unităţile care prepară şi comercializează alimente în incinta benzinăriilor.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA inspectorii au verificat 445 de unităţi la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 258.800 de lei, precum şi 34 de avertismente.
Controalele au vizat atât condiţiile în care sunt preparate şi comercializate alimentele destinate consumatorilor finali, cât şi modul de colectare şi depozitare, în vederea neutralizării, a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a deşeurilor rezultate din prepararea şi servirea alimentelor.
În cadrul verificărilor, inspectorii au reţinut oficial 36,54 kilograme de produse de patiserie congelate, în valoare de 2.507 lei, cantitate care a fost dirijată către neutralizare, anunță joi ANSVSA.
Controalele efectuate au scos la iveală mai multe neconformități în unitățile care prepară sandvișuri fără aprobare sanitar-veterinară.
Printre principalele probleme se numără absența spațiilor frigorifice pentru depozitarea subproduselor de origine animală nerecomandate consumului uman, precum și utilizarea recipientelor de colectare fără identificare și marcare corespunzătoare.
De asemenea, au fost constatate grafice de temperatură neactualizate, nerespectarea cerințelor legate de etichetarea și depozitarea alimentelor, precum și pavimente deteriorate în spațiile de depozitare.
Inspectarea a mai relevat lipsa instruirii personalului și realizarea incompletă a programelor de autocontrol în cadrul acestor unități.
„Pentru foarte mulţi români, benzinăria a devenit un loc obişnuit de unde îşi cumpără o cafea, un sandviş sau un produs de patiserie. Regulile de igienă şi de siguranţă a alimentelor sunt însă aceleaşi ca în orice altă unitate alimentară, iar acolo unde nu au fost respectate, inspectorii noştri au aplicat sancţiuni”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.