Antonia (32 de ani) și Alex Velea (37 de ani) au fugit câteva zile într-o vacanță, zic ei binemeritată.
Departe de nebunia de zi cu zi, cei doi amorezi își iau porția de relaxare într-un complex cu multe stele din Belek, „domeniu” frecventat foarte des de mai multe persoanje cunoscute din showbizz-ul românesc.
Revenind, însă, la Antonia și Alex Velea putem să spunem că pe lângă frumusețea locului în care au ales să se relaxeze, descoperim felul absolut fascinant în care arată cei doi. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că Antonia și Alex Velea sunt poate unele dintre cele mai preocupate persoane publice atunci când vine vorba despre stilul de viață.
Antrenamentul la sală și modul corect de alimentație sunt aspect de la care cei doi nu fac rabat vreodată.
„Nu concep viața fără sport. Eu și Antonia ne antrenăm și împreună, dar și separat, în funcție de programul nostru. Suntem o familie care îndrăgește și promovează sportul, suntem conștienți că aspectul pe care îl dobândești în urma orelor de antrenament este foarte important în domeniul nostru, dar și mai importantă este sănătatea și energia pe care ți le asigură acest sport.”, povestea artistul la un moment dat.
Da, aspectul este foarte important în domeniul lor și, așa cum spuneam și mai sus, acesta este lesne de observat în fotografiile pe care cei doi le postează din vacanță.
În anul 2013, atunci când a pornit povestea de iubire dintre Antonia și Alex Velea, puțini au fost cei care le-au dat vreo șansă. Niciunul dintre ei nu era liber din punct de vedere „marital”, însă ambii erau în proces de divorț. Ea, Antonia, era încă soția lui Vincenzo Castellano, iar el era în plin proces de divorț de Ana, cea care i-a fost primă soție.
Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani la Antena 1, artista a spus că ea era deja despărțită de Vincenzo Castellano atunci când s-a îndrăgostit de Alex, și că nu mai erau împreună de 4 luni. De asemenea, a completat, că și căsnicia lui Alex era pe butuci. Tot atunci, Antonia mărturisea că nu ar fi îndrăznit să fie cu cineva care era fericit acasă.
Poate că cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care i-a făcut-o Antonia bărbatului ei, sună cam așa:
„Mă simt norocoasă că am un bărbat care împărtășește aceeași pasiune cu mine. Ești atât de talentat și bun, dar șiu că tu știi ce simt eu pentru tine, doar că mă uimește de fiecare dată când văd un filmuleț cu noi cântând și mi se umple sufletul de bucurie. M-ai învățat cum să fiu și mai bună și mă simt extrem de iubită. Nu pot să îți spun cât de mult te admir. Cu dragoste, cel mai mare fan al tău!”.