Postul de televiziune Pro TV a reacționat, miercuri, după ce zilele trecute actorul Cuzin Toma, implicat într-un accident auto și conducând cu permisul suspendat a fost reținut de poliție.
„Ceea ce putem confirma este că nu susţinem sub nicio formă astfel de comportamente care pun în pericol atât propria siguranţă, cât şi siguranţa celor din jur”, au transmis reprezentanţii Pro TV pentru Click.ro, ca urmare a reţinerii actorului Cuzin Toma implicat într-un accident.
„Suntem la curent cu informaţiile apărute recent în presă. În acest moment, considerăm că cel mai important lucru este faptul că toate persoanele implicate sunt în siguranţă şi că nimeni nu a fost rănit în urma accidentului”, au completat aceştia.
Actorul Cuzin Toma a fost reţinut marţi după ce, fiind implicat într-un accident rutier produs în comuna Peretu, judeţul Teleorman, poliţiştii au constatat că el se afla la volan deşi avea suspendat dreptul de a conduce.
Totodată, aparatul Drugtest a relevat prezenţa unor substanţe interzise, însă era aşteptat rezultatul analizelor făcute la Medicina Legală. Acesta este pozitiv la cocaină şi canabis.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman a informat, marţi, că poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Roşiori de Vede fac cercetări într-un dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările au început după ce, luni, în jurul orei 18:45, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, în comuna Peretu, judeţul Teleorman.
„În fapt, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, conducea un autoturism în comuna Peretu, din direcţia Alexandria către Roşiori de Vede, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul din faţa sa, intrând în coliziune cu acesta. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. La testarea cu aparatul etilometru, rezultatul a fost zero, iar după testarea cu aparatul DrugTest, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii”, a arătat IPJ Teleorman.