Anul 2025 care a fost. Un rând de final pentru un nou început
Scriu rând cu rând în ultim ceas pentru ceasul ce vine
Vă spun puțin din ce-am rămas văzând ce sunt prin mine
Nu scriu doar pentru noi, eu scriu și pentru tine
Dau ceva înapoi, să învățați și voi, din cel ce sunt cu mine
Ce am făcut în 2025
Nu știu pentru alții cum a fost, dar pentru mine anul 2025 a fost un carusel. Încă îmi este greu să spun că a fost, pentru că am trăit în 12 luni cât pentru ani de zile. Timpul s-a dilatat și s-a întins, ratificat doar pe momentele trăite și pe gândurile simțite într-un nor imens din care îmi aduc aminte mai mult esențialul și emoția decât amintirea în sine. Totul s-a derulat, acum pe final de an, ca într-un diapozitiv cu toate lucrurile făcute în ultimele 12 luni.
Spun că a fost un carusel de trăiri, gânduri și evenimente care m-au înălțat, m-au dus aproape de bucurii și fericire aproape absolută, dar m-au și trântit la pământ de câteva ori atât de rău și de profund încât am zis că acolo rămân și nu mai mă ridic.
A fost un an al schimbării, al învățării și mai mult decât atât al practicii. Am cunoscut oameni, am văzut locuri și am trăit lucruri. M-am cunoscut pe mine. Nu mi-a plăcut tot ce am descoperit despre ceea ce sunt și tot ce am ales să fac. Mi-am cerut iertare mie și am iertat la rândul meu. Am decis să merg mai departe, mereu spre mai bine. Nimic nu ține veșnic din ce ține de noi.
M-am mișcat și am mișcat lucruri
Am ieșit din casă, am ieșit din mine, am călătorit mult, am mers cu bicicleta, am vizitat țări noi și locuri incredibile din România și poate cel mai important am descoperit părți din mine pe care le credeam de mult uitate sau nu știam că sunt. Atât bune, cât și rele, reflexe care mă îngreunau și mă trăgeau în spate, dar și motivații care m-au făcut să depășesc obstacole și să înfrunt temeri.
Anul acesta am ales să stau departe de extreme și tabere, să îmi constrâng toată existența pe un singur fir dintr-un singur unghi. Am vrut să văd imaginea de ansamblu. Am suferit mult și mi-am luat asupra-mi vina situației în care suntem, ca oameni, ca popor și mai ales ca sine. M-am încărcat cu toată durerea și ura acestei lumi în care trăim și am vrut să o împac. N-am reușit. Este greu și mai ales obositor să stai mereu în echilibru fără să te ia valul de o parte și de alta, fără să te lași dus pe un tobogan și să rămâi acolo, fără să-ți mai pui întrebări și să îți faci din când în când o verificare de sine.
Ce n-am făcut în schimb în 2025
Ce n-am făcut în schimb în 2025, ocupat cu tot ce am trăit, a fost să scriu despre tot ce am simțit și am văzut. Le-am strâns și le-am îndosariat, le-am pus într-o bibliotecă mentală și le-am păstrat acolo să se așeze, să dospească dacă vreți. Să se sedimenteze și să mă completeze, să completeze povestea, întregul.
Tot în 2025 n-am reușit să mă văd suficient de mult cu oamenii care contează cu adevărat pentru mine, nu mi-am văzut suficient familia și prietenii, n-am fost prezent acolo în unele momente. Nici fizic, dar de multe ori mental. Eram, dar nu mă bucuram, plecat fiind cu gândul în altă parte, departe.
Nu suntem singuri niciodată
Am trecut prin situații care m-au apropiat de Dumnezeu și de lucruri care sunt mai presus de mine și de tot ce mă înconjoară. Am văzut cum corpul uman își depășește condiția atunci când este nevoie, dar am simțit și că oboseala și stresul, dacă nu sunt rezolvate corect și concret, te pot țintui pentru zile sau săptămâni întregi într-o ceață din care ieși cu greu și din care apoi te miști și mai anevoios. Mi-am simțit sufletul și cine sunt pe interior mai clar ca niciodată, departe de măștile și imaginile despre noi pe care ni le impunem. Atât în fața noastră cât și a celor din jur.
Am înțeles că nu sunt singur niciodată, că am mereu aproape pe cineva sau ceva: familie, prieteni, colegi, oameni întâlniți cu bucurie, chiar atunci când trebuie și mai ales ai mereu experiența ta de viață și lucrurile trăite până acum. Manualul și lecțiile învățate care, dacă sunt aplicate corect, te pot salva și repune pe șine din orice situație.
Nu avem cum să trăim în pustnicie și departe de ceilalți, urându-ne între noi. Răul se va sparge la un moment dat și ceva bun se va întâmpla. Urâți situațiile, urâți conjunctura, urâți vremurile pe care le trăim, dar nu vă urâți între voi, nu urâși oamenii. Fiecare avem dreptul să ne naștem. Nu alegem niciodată când și unde. Doar ne naștem și existăm. Suntem suma lucrurilor pe care le trăim și le învățăm prin noi și prin alții.
În loc de încheiere și un bun venit 2026!
Ce putem să facem însă este să fim mai buni cu noi și cu cei din jur, să înțelegem de ce fiecare suntem ceea ce suntem și facem ceea ce facem. Asta nu înseamnă însă să plecăm capul și să nu respingem nedreptățile pe care le întâlnim.
Ce va fi în 2026 nu știu, nici nu vreau să mă gândesc, iau fiecare lucru ca atare. Totul vine și trece, totul trece și vine, mereu suntem în mișcare. Doar cei blocați rămân în urmă. Promit că voi povesti în continuare ceea ce sunt și ceea ce fac. Voi ajuta în continuare oamenii să fie oameni și mă voi bucura de mine ca om. Mai mult nu pot și nici nu trebuie.
Dacă ați ajuns până aici nu pot decât să vă mulțumesc că existați și că mă citiți și vă doresc un An Nou mai bun, mai frumos și mai înțelept decât 2025 alături de familie și prieteni și cel mai important, alături de voi.
P.S.: Eu înțeleg că în 2025 suntem toți creatori de conținut, într-un fel sau altul, unii mai mult decât alții, alții mai bine decât restul, unii mai AI și mai AI de noi, dar chiar trebuie să stăm și să ne îngrijim de imaginea și întreaga noastră existență de până acum pentru tot restul vieții noastre doar pe rețele? Lumea virtuală devine mai virtuală și se confundă tot mai mult cu realitate, așa că aveți grijă! De multe ori ne pierdem pe noi și ce este cu adevărat important pentru noi.
