Fascinația ultimului moment. De ce lucrurile pe care le facem pentru ultima oară ajung să ne rămână în minte
Sunt lucruri pe care le uităm imediat ce le facem și lucruri pe care nu le uităm toată viața, acele „core memory” în engleză, care în română s-ar traduce prin amintiri esențiale care rămân pentru totdeauna și care ne schimbă fundamental modul de a gândi și de a fi.
Pe mine, aceste lucruri pe care le faci pentru ultima oară, știind sau nu că sunt pentru ultima oară, au ajuns să mă fascineze: o ultimă țigară înainte să te lași de fumat, o ultima întâlnire cu un anumit grup de prieteni sau persoane dragi înainte să dispară din viața ta, o ultimă amintire cu bunicii sau animalul de companie înainte să moară, ultimele ore dintr-o călătorie frumoasă sau
Le-am trăit pe toate și le păstrez cu mine, de multe ori revenindu-mi în minte astfel de momente fără să mă gândesc neapărat la ele. Acum câteva luni am avut un astfel de moment de care nu am știut: atunci când am ieșit la o bere cu un grup de colegi și prieteni, într-o anumită conjunctură, pentru ultima dată. Chiar dacă ieșirea s-ar repeta în prezent ieșirea, și acest lucru este posibil, ea nu ar mai fi la fel.
Ulterior, când am realizat că atunci a fost ultima dată de fapt când ne-am văzut astfel mi-am dat seama că aș fi putut să mă fi bucurat mai mult de acele clipe, chiar dacă ieșirea a fost un prolifică și de voie bună și toată lumea a plecat împăcată spre casă.
Aceeași emoție o simt când vizitez locuri și țări în care știu că poate nu am să mai mă întorc niciodată în aceleași circumstanțe: Am simțit asta pe un vârf de munte din Albania, la un apus de soare la Bocca del Inferno din Portogalia sau la o mănăstire ortodoxă veche de sute de ani din Armenia.
Pierdem din vedere esențialul
Îțele minții sunt extrem de complicate și deslușirea lor necesită de multe ori resurse suplimentare de energie și ordine mentală. Să facem loc pentru a avea loc, să ne bucurăm că ne bucurăm, să simțim de dragul de a simți. Toate astea ne fac oameni și nu roboți și recunoștință mai mare pentru astfel de lucruri simple nu putem să avem în viață.
Dar fascinația lucrurilor pe care le facem o dată sau pentru ultima oară rămân întipărite în minte și ne poartă mereu pe drumul nostru în viață. Aș putea spune că sunt un adevărat vânător de astfel de momente, chiar dacă în amalgamul de gânduri pe care le am zilnic de multe ori le uit sau nu le mai apreciez la adevărata lor valoare.
Am putea fi fericiți în fiecare moment al zilei dacă am reuși să ne amintim mereu aceste momente și dacă acele stări de bine și de satisfacție le-am avea pur și simplu tatuate în minte și vizibile, asemeni unor mici notițe scrise pe o tablă.
Dar mereu ne pierdem în lucruri mărunte și neimportante și uităm să apreciem momentele mari, importante și relevante pentru cine și ce suntem cu adevărat.
Nu știu dacă și alții simt același lucru ca și mine, dar aș vrea ca în aceste vremuri complicate, pline de frici și temeri privind viitorul și viața în sine, să ne aducem aminte că suntem oameni și ca este normal să avem și perioade în care uităm cine suntem și ce trebuie să facem de fapt.
Important este să ne amintim mereu că se poate și mai bine și tindem spre mai bine.
