SHOWBIZ

Anunț de ultimă oră despre unul dintre cei mai frumoși bărbați din România

Anunț de ultimă oră despre unul dintre cei mai frumoși bărbați din România

Unul dintre cei mai frumoși bărbați din România se întoarce în TV, după o perioadă de câteva luni de pauză. Anunțul a fost făcut chiar de el. Facem vorbire, evident, despre Victor Slav care, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Unica.ro, a dezvăluit că se întoarce alături de Ilinca Vandici, în producția „Bravo, ai stil”.

După ce în toamnă, brunetul fost soț al Biancăi Drăgușanu a fost unul dintre personajele cunoscute care au făcut „Splash! Vedete la apă”, Slav revine într-un proiect care, cumva, îi este lipit de ADN, el fiind în primă instanță model. Așadar, iată, implicarea lui, din nou, în proiectul „Bravo, ai stil” a venit cumva natural.

Victor Slav, considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați din România

Deși este de peste 20 de ani în atenția publicului, iar de fiecare dată i-au fost apreciate calitățile, autosuficiența nu și-a făcut loc în realitatea fostului băiat de la meteo, iar acesta este un lucru pe care-l recunoaște chiar și el, atunci când, de exemplu, își amintește despre primele apariții în emisiunea „Bravo, ai stil!”.

„O să fiu foarte sincer, nu mă uit la mine în emisiuni, nu îmi place de mine când mă uit la televizor, știu că sunt mulți oameni care au problema asta. Primesc însă destul de des feedback pozitiv, că mă descurc bine, mai ales de la familie și prieteni. Dacă sunt la Bravo, ai stil! Celebrities, înseamnă că ceva fac sigur bine. […] În prima emisiune am avut mari emoții, este firesc, pentru că am fost anunțat din scurt că îi voi ține locul Ilincăi. Am răspuns afirmativ, cunoșteam în mare show-ul, nu din punctul de vedere al prezentatorului.”, povestea, la un moment dat, Victor Slav.

Când începe „Bravo, ai stil!”, sezonul 8

Emisiunea „Bravo, ai stil” a ajuns la sezonul cu numărul 8, iar în această perioadă se desfășoară castingul pentru noul sezon care va începe în curând la Kanal D. Concurentele „Bravo, ai stil”, sezonul 8, vor intra într-o lume complet nouă pentru ele, astfel că acest show de televiziune va reprezenta o adevărată călătorie transformatională pentru ele. Este cunoscut faptul că, de-a lungul celor 7 sezoane „Bravo, ai stil” difuzate până în prezent, foarte multe tinere au devenit cunoscute, reușind să își construiască o carieră în zona de media sau în online. Astfel, fostele concurente „Bravo, ai stil” au cunoscut succesul după participarea la emisiune, printre ele numărându-se și Cristina Dorobanțu, în prezent prezentatoare Kanal D, Andreea Străvoiu, coprezentatoare a emisiunii de călătorie „ROventura” sau Emily Burghelea, foarte urmărită pe instagram, acolo unde a strâns o comunitate impresionantă, iar lista poate continua. Astfel, „Bravo, ai stil” a fost o adevărată rampă de lansare pentru fostele concurente, multe dintre reușind să își descopere vocația în urma participării la acest show de televiziune. Acum, fostele concurente „Bravo, ai stil!” sunt urmărite pe instagram de o mulțime de persoane, sunt influenceri și apar în lumina reflectoarelor.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele