Președintele Consiliului Fiscal a susținut noi declarații cu privire la impozitarea progresivă. Prezent la sediul Băncii Naționale a României, Daniel Dăianu consideră că actuala cotă unică nu mai este relevantă în contextul economic prezent.
Daniel Dăianu, președintele Consiliul Fiscal, a declarat de la sediul Băncii Naționale a României (BNR), că susține impozitarea progresivă și consideră că argumentele în favoarea cotei unice nu mai sunt relevante în actualul context economic.
„Continuarea este, pentru mulți, tulburătoare, de ordin ideologic, de ordin al modului în care trebuie să fie croit un sistem fiscal echitabil. Pentru că echitatea, englezii îi spun fairness, este și unul dintre motoarele despre care se spune sau este reclamat ca fiind la originea acestui demers. Aspectele sunt mult mai complicate”, a declarat Dăianu, prezent la BNR.
Potrivit acestuia, impozitarea progresivă nu ar afecta clasa de mijloc, iar accentul ar trebui pus pe echitate și eliminarea problemelor din sistem.
„Eu chiar voiam să nu intru în această dezbatere cotă unică versus impozitare progresivă cu colegul Valentin Lazea, însă n-a tăcut din gură. (…) Poziția mea este cunoscută de mult timp: eu sunt pentru impozitarea progresivă. Argumentele că echitabilă este cota unică, după mine, mi se par ridicole. Puteai să vorbești, nu știu, acum 10-15 ani. S-a schimbat țara. Tot venim cu argumentul că lovim clasa mijlocie”, a mai declarat Dăianu.
Impozitarea progresivă este un sistem fiscal în care cota de impozit crește odată cu venitul, contribuabilii cu venituri mari plătind un procent mai mare decât cei cu venituri mici. Acesta urmărește echitatea socială, ajustând povara fiscală în funcție de posibilități. În România, se discută trecerea de la cota unică de 10% la un sistem cu mai multe trepte (ex: 6%, 12%, 18%).