Anunț oficial și final de la BEC. Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită, care tot nu se împacă cu gândul că Clotilde Armand este istorie.
Conform comunicatului BEC, sâmbătă au fost date mai multe hotărâri şi decizii de respingere privind renumărarea de voturi sau anularea alegerilor în diferite circumscripţii din ţară.
Printre acestea s-a aflat şi cererea Alianţei Dreapta Unită (USR – PMP – FD) care solicita anularea alegerilor în Circumscripţia Electorală Sectorul 1 – Municipiul Bucureşti.
Actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a bătut toba pe fraudarea scrutinului desfășurat duminică, 9 iunie 2024. Ea a solicitat anularea scrutinului.

BEC a argumentat că „sesizările petentului nu cuprind alte motive şi nu sunt însoţite de probe în dovedirea acestora”.
Reprezentanții BEC arată că, potrivit legii, instituţia soluţionează sesizările privind frauda electorală, ”putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată, în baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă”.
Ei mai afirmă că în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor într-o circumscripţie se poate face doar de către partide, alianţe electorale, alianţe politice sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidaţi independenţi şi doar în termen de 48 de ore de la închiderea votării.
De asemeni, condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ.
Conform datelor centralizate de BEC, la sectorul 1, Tuță a fost preferat de 36,61% dintre alegători, iar Clotilde Armand de 35,92%.
La nivelul întregii țări, PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR – 6,39%, Alianţa Dreapta Unită – 5,49%, UDMR – 4,51%.