Preşedintele american Donald Trump a anunțat, duminică, pentru Fox News, unei jurnaliste, că ”48 de lideri” iranieni au fost ucişi până în prezent în Iran şi subliniază că ofensiva americano-israeliană ”se mişcă repede”.
”Se mişcă repede. Nimănui nu-i vine să creadă, 48 de lideri aufost eliminaţi dintr-o dată”, a declarat şeful statului american, potrivit acestei jurnaliste care i-a transcris declaraţiile pe X.
Jurnalista precizează că discuţia a avut loc înaintea anunţării primelor pierderi americane în conflictul din Orientul Mijlociu.
Trei militari au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi grav, a anunţat duminică Comandamentul Militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).
Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost ucis în timpul unei lovituri aeriene asupra Teheranului, a relatat duminică agenţia de presă Ilna, citată de DPA.
Atacurile israeliene la Teheran urmează să se intensifice în zilele următoare, anunţă premierul israelian Benjamin Netanyahu duminică, în a doua zi a ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului, relatează AFP.
”Forţele noastre lovesc în prezent în inima Teheranului cu o intensitate tot mai mare, care se va amplifica şi mai mult în zilele următoare”, anunţă într-un mesaj video Benjamin Netanyahu.
El anunţă că a ”dat instrucţiuni să se continue campania”, în care Israelul mobilizează ”toată puterea (armatei israeliene), ca nicodată mai înainte, pentru a-şi asigura existenţa şi viitorul”.
El a declarat că Israelul trăieşte ”zile duroroase” după atacurile iraniene sângeroase în Israel.
”Acestea sunt zile dureroase. Ieri (sâmbătă), aici, la Tel Aviv, iar acum la Bet Shemesh, am pierdut fiinţe dragi”, a declarat el.
Benjamin Netanyahu a făcut aceste declaraţii la sediul Ministerului Apărării, la Tel Aviv, într-o înregistrare video difuzată de biroul său. Nouă persoane au fost ucise duminică la Bet Shemesh, în centrul Israelului, unde o clădire s-a surpat în urma unui atac iranian cu rachetă. O îngrijitoare filipineză a fost ucisă sâmbătă în alt atac, la Tel Aviv
Preşedintele american Donald Trump, care şi-a multiplicat duminică interviurile la telefon cu jurnalişti de la reşedinţa sa Mar-a-Lago, în Florida, a declarat revistei The Atlantic că ”va vorbi” cu liderii iranieni, fără să spună când şi cu cine, relatează Le Monde.
”Ei vor să vorbească şi eu am acceptat să vorbesc, deci voi vorbi cu ei”, a declarat el, citat de revista americană.
”Ei ar fi trebuit s-o facă mai devreme. Ar fi trebuit să dea mai devreme, ceea ce era foarte practic şi uşor de făcut. Au aşteptat prea mult”, a declarat el.
Această discuţie cu jurnalistul Michael Scherer a avut loc duminică, ”cu puţin înainte de (ora locală) 9.30 (16.30, ora României)”, potrivit revistei.
Întrebat când vor avea loc discuţii, Donald Trump a răspuns ”nu pot să spun”. El a declaat că unii dintre iranienii implicaţi în negocieri în ultimele săptămâni sunt morţi.
”Majoritatea acestor oameni sunt morţi. Unii dintre cei cu care eram în negocieri sunt morţi”, a declarat locatarul Casei Alb.
Liderii iranieni ”au vrut să joace prea abil”, a apreciat el.
În ceea ce priveşte o continuare a Opreaţiunii Epic Fury, care să susţină o eventuală revoltă populară, Donald Trump nu este categoric.
”Trebuie să examinez situaţia la momentul la care se va produce, Michael. Nu poţi să răspunzi la această întrebare”, a declarat el.