Un tânăr din București a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Bărbatul este cercetat și pentru alte furturi din biserici, la locuința lui fiind găsite obiecte bisericești sau bani furați din cutia milei.
A furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Polițiștii din București au efectuat percheziții în Ilfov și Călărași, la două persoane care furau din biserici. Un bărbat de 25 de ani a pătruns Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni, acolo de unde a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, arată surse judiciare.
”Astăzi, 11 mai 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ilfov și Călărași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat. Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, pe parcursul acestui an, ar fi pătruns în mai multe lăcașuri de cult din municipiul București și ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național. În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor”, se arată în comunicatul poliției.
De asemenea, bănuitul a fost depistat, urmând a fi condus la sediul Poliției Capitalei, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (3 acte materiale).
Oamenii legii fac precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Ieri, un alt tânăr, furase în gara din Medgidia o locomotiva cu care s-a limbat pe șine câteva sute de metri, ajungând pe o altă cale de rulare decât cea pe care staționa locomotiva.