Atac armat într-un mall din Moscova. Trei bărbați îmbrăcați în camuflaj au deschis focul într-o sală de concerte plină de oameni, vineri seara. Un prim bilanț anunțat de presa rusă indică 12 morți și 35 de răniți.
UPDATE: Presa indică 40 de morți în atentat. Garda Naţională Rusă îi caută pe cei care au atacat şi incendiat sala de concerte Crocus City Hall, relatează agenţia de presă rusă Interfax, citată de Reuters.
Incendiul care face ravagii la centrul de concerte de lângă Moscova a acoperit o suprafață de aproximativ 12.900 de metri pătrați, a relatat o agenția de presă rusă, Interfax. Incendiul a fost limitat la sala de spectacole, dar nu este încă sub control, precizează sursa citată.
Casa Albă a declarat vineri că imaginile cu atacul armat din capitala rusă sunt greu de privit. „Imaginile sunt pur şi simplu oribile şi greu de privit, iar gândurile noastre vor fi, evident, alături de victimele acestui atac armat teribil, teribil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
Într-un mesaj pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist de la Moscova, scrie Le Monde.
La rândul său, Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare. „Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care acuză „regimul terorist al lui Putin”.
40 de persoane au murit și peste 100 sunt rănite. Tavanul în flăcări s-a prăbușit peste oamenii aflați în interiorul clădirii. O nouă explozie a avut loc în interiorul clădirii, potrivit unui reporter.
Măsurile de securitate au fost întărite pe aeroporturile din Moscova.
Ministerul de Externe al Rusiei a numit ceea ce s-a întâmplat în mall-ul Crocus un atac terorist sângeros.
Cel puțin 12 persoane au fost ucise vineri seară într-un schimb de focuri într-o sală de concerte din Krasnogorsk, o suburbie a Moscovei, potrivit canalului Telegram Baza.
Alte cel puțin 35 de persoane au fost de asemenea rănite în atacul comis de trei bărbați îmbrăcați în camuflaj la sala de concerte Crocus City Hall, potrivit agenției de presă de stat RIA Novosti.
Click to display the embedded YouTube video
Martorii oculari au descris, de asemenea, o explozie care a avut loc în sala de concerte înainte de împușcături, potrivit agenției de știri de stat TASS.
Se pare că pompierii prezenți la fața locului nu au reușit nici măcar să înceapă să stingă incendiul care a izbucnit în centrul comercial.
Autoritățile nu au comentat încă cele întâmplate, iar bilanțul exact al victimelor nu este cunoscut.
Toate forțele și mijloacele au fost trimise la fața locului, au precizat autoritățile din Krasnogorsk.
Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobyov, s-a deplasat la locul accidentului.
„A fost creat un comandament operațional. Informațiile despre victime și alte detalii sunt în curs de clarificare.”, mai transmite presa rusă.