NEWS

Atenție! Localurile care vând alcool minorilor vor fi închise

Atenție Localurile care vând alcool minorilor vor fi închise

Localurile care vând alcool minorilor vor fi închise, conform unei legi promulgate săptămâna trecută de către președintele Klaus Iohannis. 

Mai exact. localurile  care vând sau oferă gratuit alcool minorilor vor fi amendate cu sume între 100 și 500 de lei și vor avea activitatea suspendată pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile, potrivit unui act normativ promulgat luni de Klaus Iohannis.

„Contravențiile se constată de către primar, împuterniciții acestuia, de către ofițerii sau agenții de poliție ori de către ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din jandarmerie, precum și, pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de către polițiștii de frontieră“, se arată în noua lege.

Localurile care vand alcool minorilor vor fi închise. România e fruntașă la consum

Ultimele statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că țara noastră este fruntașă la consumul de alcool intens în Uniunea Europeană și că europenii de peste 15 ani beau în medie câte 9,5 litri de alcool pur anual, echivalând cu 190 litri de bere, 80 de litri de vin sau 24 de litri de tărie.

Psihologul Mihai Copăceanu a declarat pentru „Adevărul“ că, la noi, consumul de alcool reprezintă o problemă gravă, deoarece copii cu vârste tot mai fragede ajung să simtă gustul acestor băuturi.
Potrivit unui studiu publicat de el, majoritatea respondenților au început să consume alcool sub vârsta de 14 ani. De asemenea, 43,6% dintre adolescenții chestionați consumă între trei și nouă unități de alcool și, un procentaj mic, dar îngrijorător de 5% au consumat zece sau peste zece unități.
Când vine vorba de motive, expertul spune că principalele au fost: nevoie de distracție, probleme emoționale și integrarea într-un anumit colectiv.

Actul normativ promulgat completează legea privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Aceasta a mai fost modificată în urmă cu un an cu sancțiuni pentru comercianții care vând produse din tutun minorilor. Atunci au fost introduse sancțiuni mai dure pentru vânzarea de tutun în rândul minorilor, astfel că amenzile sunt de 10.000 de lei, iar la prima abatere se suspendă activitatea pe o perioadă de 30 de zile.  La a doua abatere, amenda se va dubla, iar unitățile vor fi închise definitiv.

 Psihologul Mihai Copăceanu subliniază că în continuare orice minor poate cumpăra tutun de la orice punct de vânzare, fie că e vorba de micul magazin din cartier sau de supermarket. Motivul: legea nu este respectată.
„Riscurile sunt multiple pe termen scurt, mediu și lung. Un minor care a început să consume prezintă un risc ridicat de a deveni dependent. Din punct de vedere medical, minorii care fumează au cele mai mari riscuri pentru afecțiuni medicale (de tipul problemelor la plămâni). În cercetările mele, peste 40% dintre tinerii care au răspuns au recunoscut că sunt dependenți de țigări și că fumează zilnic mai mult de 10. Am văzut că sunt copii de 15-16 ani cărora nu le ajunge un pachet de țigări la două zile“, spune acesta.

Țigările electronice, interzise în spațiile închise

În prezent, în România se mai dorește prevenirea consumului produselor din tutun sau al băuturilor alcoolice în rândul minorilor și printr-un proiect de lege depus la Senat, care vizează ca în magazinele sau localurile ce comercializează astfel de articole vânzătorii să poată cere actele de identitate ale clienților.

Mai mult, dacă un proiect de lege depus de aproape 30 de parlamentari va fi aprobat, țigaretele electronice vor fi considerate similare produselor din tutun, inhalarea emisiilor eliberate de acestea va fi considerată fumat, iar reglementările legale privind acest viciu, inclusiv interzicerea acestuia în toate spațiile publice închise, se vor aplica și țigaretelor electronice, produselor din plante pentru fumat sau narghilelelor fără tutun.

Astfel, prin produs similar celor din tutun se va înţelege un produs sau sistem asemănător ca mod de utilizare şi scop cu produsele din tutun pentru fumat, cum ar fi dispozitivele destinate fumatului, dar fără a se limita la țigaretele electronice, produsele din plante pentru fumat ori narghileaua fără tutun.

Acum, potrivit legislației din domeniu, prin fumat se înțelege doar inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe.

Legea 349/2002 interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, astfel că, dacă modificarea legislativă va fi adoptată, și utilizarea de țigări electronice va fi considerată fumat și va fi interzisă în spațiile publice amintite.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele