NEWS

Au fost aprobate primele dosare de prosumatori din programul Casa Verde. Listele sunt publice

Au fost aprobate primele dosare de prosumatori din programul Casa Verde. Listele sunt publice
sursa: agrointel.ro

Au fost aprobate primele dosare de prosumatori din programul Casa Verde. Administrația Fondului pentru Mediu a publicat prima listă cu primii 9.566 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023.

„Cei peste 9500 de beneficiari aprobați astăzi au primit undă verde să înceapă instalarea panourilor fotovoltaice în ordinea înscrierii în program. Interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice este extrem de mare și în acest an, tot mai mulți români vor să producă energie verde în locuințele personale.

Putem susține acest interes cu un buget record la Casa Verde Fotovoltaice – ediția 2024, respectiv 2 miliarde de lei pentru persoane fizice”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Au fost aprobate primele dosare de prosumatori. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni

Aplicaţia programului Casa Verde Fotovoltaice a fost deblocată abia pe 23 ianuarie 2024. Ca urmare, cei care nu au ales un instalator până la data suspendării programului au acum la dispoziţie 90 zile pentru a face acest lucru. Ar fi vorba de circa 25.000 de persoane în această situație.

Programul Casa Verde Fotovoltaice” 2023 a fost suspendat printr-o decizie a instanţei în toamna anului trecut, ca urmare a contestației depuse de o companie care nu a fost validată pe lista instalatorilor.

În cele din urmă, Ministerul Mediului a ajuns la un acord cu firma, care a renunțat la acțiunea în justiție.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele