NEWS

Austria dă lovitura de final de an privind aderarea la Schengen! România și Bulgaria s-au bucurat prea repede. Viena îşi menţine veto-ul

Austria dă lovitura de final de an privind aderarea la Schengen România și Bulgaria s-au bucurat prea repede. Viena îşi menţine veto-ul
Sursă foto: colaj Mediaflux

Elita politică de la București, respectiv Sofia s-au grăbit să anunțe că Viena va renunța la dreptul de veto în ceea ce privește aderarea în Air Schengen. Publicația austriacă ”Die Presse” a solicitat un răspuns din partea ministrului de Interne de la Viena, în privința negocierilor privind extinderea granițelor aeriene și maritime a spațiului european de liberă circulație.

Astfel, aflăm că negocierile sunt în toi, iar guvernul federal austriac își menține în continuare refuzul față de aderarea comună a României și Bulgariei. Politicienii de la București s-au grăbit să anunțe că țara noastră a primit undă verde pentru a intra în Air Schengen.

Aderarea în Schengen, sărbătorită prea devreme

În tot acest timp publicații importante din Austria, Die Presse și Der Standard, au redat poziția ministrului austriac de Interne, care a precizat că negocierile continuă, fără a confirma în mod expres că Guvernul de la Viena va renunța la dreptul de veto.

Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu a transmis că România și Bulgaria au ajuns la un acord politic cu Austria în ceea ce privește aderarea în spațiul Schengen. Potrivit oficialului de la București, începând cu martie 2024, frontierele aeriene și maritime din Bulgaria și România vor funcționa în baza acquis-ului Schengen.

Predoiu a declarat pentru opinia publică faptul că decizia de principiu a fost luată pe 23 decembrie și ulterior negociată la nivelul forurilor din Uniunea Europeană.

„Nu există negocieri privind aderarea completă”

În pofida optimismului de la București, ministrul austriac de Interne a subliniat în cursul zilei de ieri, 28 decembrie, că nu există negocieri privind aderarea totală a României și Bulgariei cu frontierele terestre, prin urmare nu se poate pune vorba de un termen limită.

Poziția iterată de oficialul de la Viena confirmă ipotezele analiștilor politici potrivit cărora Air Schengen reprezintă doar un praf în ochi aruncat de guvernul austriac, României. Adevarată miză este la transportul rutier de mărfuri. Trasportatorii pierd anul două miliarde de euro pentru că România nu este membru cu drepturi depline în familia europeană.

În cazul în care se va produce aderarea în Air Schengen, chestiunea aderării integrale a României în spațiul european de liberă circulație nu va mai face parte din lista de priorități a Uniunii Europene în perioada următoare. Câteva luni ne mai despart de alegerile europarlamentare și implicit de o nouă structură a legislativului european și a executivului de la Bruxelles. Prioritățile vor fi altele în a doua jumătate a anului 2024.

Aderarea în Schengen văzută de la Viena

Jurnaliștii austrieci au consemnat și declarațiile premierului de la Sofia, Nikolai Denkiv. În linii mari, executivul bulgar a avut aceeași poziție cu Guvernul României. Denkov a declarat că Austria și-a luat angajamentul de a continua negocierile de aderare a Bulgariei și României și cu granițele terestre.

În tot acest timp, partidele de extremă dreaptă din Austria (FPOe) au catalagat decizia guvernului de la Viena privind extinderea zonei Schenghen o decizie „greșită și precară”.

„Ceea ce este vândut oamenilor drept „aderare treptată la Schengen” nu este altceva decât o nouă uşă deschisă pentru o migraţie ilegală neîngrădită în Austria şi, prin urmare, un risc clar de securitate pentru ţara noastră”, a comentat Harald Vilimsky, şeful delegaţiei Partidului Libertăţii (FPOe).

O fărâmă de speranță

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al SPO (social-democrații), Petra Bayr, a salutat decizia de a permite accesul României și Bulgariei în Air Schengen.

„Personalul medical care călătoreşte în Austria din România şi Bulgaria nu vine cu avionul, ci pe uscat. Trebuie să facilităm urgent lucrurile, în special pentru aceşti importanţi lucrători calificaţi – în interesul lor şi al persoanelor care au nevoie de îngrijire în Austria„, a declarat Bayr. Guvernul nu are în vedere nevoile şi preocupările austriecilor, altfel nu ar menţine obstacolele masive pentru îngrijitori, a adăugat ea.

Publicația Kleine Zeitung contrazice afirmațiile politicienilor de la București. Austria nu vrea să audă de extinderea completă a zonei Schengen.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele