WORLD

Autorităţile de la Moscova amenință companiile străine care vor să se retragă din Rusia. Kremlinul neagă acuzațiile

Autorităţile de la Moscova amenință companiile străine care vor să se retragă din Rusia. Kremlinul neagă acuzațiile

Autorităţile de la Moscova sunt acuzate recent că amenință companiile străine care vor să se retragă din Rusia, asta după ce deja şi-au înăsprit tonul faţă de acestea. Mai mult, unele au fost ameninţate în mod direct, fiind avertizate în legătură cu eventuale arestări sau cu confiscarea activelor lor, relatează Wall Street Journal, citat luni de AFP.

Autorităţile de la Moscova amenință companiile străine care vor să se retragă din Rusia

Potrivit articolului publicat duminică de cotidianul american Wall Street Journal, procurorii ruşi au emis o serie de avertismente prin apeluri telefonice, scrisori sau vizite, destinatarii fiind companii din toate sectoarele, printre care Coca-Cola, McDonald’s, Procter&Gamble, IBM şi Yum Brands, grupul-mamă al lanţurilor de restaurante KFC şi Pizza Hut.

Ambasada Rusiei la Washington dezminte acuzațiile

La câteva ore după publicarea articolului, ambasada Rusiei la Washington a dezminţit acuzaţiile.

”Această ştire din Wall Street Journal este o pură ficţiune”, a scris ambasada într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, dând asigurări că interesele comerciale americane nu sunt ”batjocorite” pe piaţa rusă ”nici chiar în situaţia cea mai dificilă”.

După începerea invaziei ruse în Ucraina, guvernele occidentale au impus sancţiuni economice fără precedent contra Rusiei, iar numeroase companii au anunţat retragerea de pe piaţa rusă sau suspendarea activităţilor lor în Rusia.

”Decizia de a-şi continua activităţile antreprenoriale în ţara noastră le revine integral americanilor”, a susţinut ambasada Rusiei în SUA, care a denunţat o ”isterie rusofobă”.

Parchetul rus a ordonat controale încă de vineri

Parchetul rus a ordonat vineri un ”control strict” asupra companiilor străine care anunţaseră suspendarea activităţilor lor. El a avertizat că va monitoriza mai ales respectarea legislaţiei muncii.

China dezminte că Rusia i-a cerut ajutorul

China a denunţat luni o „dezinformare” din partea SUA, după ce presa americană a relatat că Moscova i-a cerut Beijingului ajutor militar şi economic, ca răspuns la sancţiunile occidentale împotriva războiului său în Ucraina, informează AFP şi Reuters.

„În ultimul timp, SUA răspândesc ştiri false despre China”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, în timpul unei conferinţe de presă zilnice, întrebat despre informaţiile publicate în The New York Times.

Cotidianul NYT a informat duminica aceasta că Rusia a cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina şi a ocoli sancţiunile occidentale, într-un moment în care Washingtonul a avertizat Beijingul să nu acorde asistenţă Moscovei, conform Agerpres.

„Este complet fals, este pură dezinformare. China şi-a expus clar şi consistent poziţia cu privire la criza din Ucraina. Jucăm un rol constructiv şi evaluăm situaţia în mod imparţial şi independent. A denigra poziţia Chinei nu este un lucru acceptabil”, a insistat el, citat de EFE.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele