Constructorii implicați în loturile de pe Autostrada A0 sunt verificați zilnic de CNAIR, pentru a se stabili stadiul real al lucrărilor. Cristian Pistol, șeful instituției din subordinea Ministerului Transporturilor, a anunțat în ce fază se află lucrările pe cele mai importante loturi ale drumului de mare viteză.
Stadiul fizic al lucrărilor pe Lotul 4 al Autostrăzii A0 Nord – Pantelimon-Glina a ajuns la 95%, potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 nord se apropie de finalizare. Constructorul român (Spedition UMB) este concentrat în special pe podul peste lacul Cernica unde lucrează la suprastructură. În paralel se mai lucrează la finalizarea trotuarelor, montarea parapetelor, completarea terasamentelor şi la finalizarea rampelor pasajului de pe DJ301. Stadiul fizic pe cei 4,47 km ai acestui lot a ajuns la 95% iar în şantier lucrează acum 220 de muncitori şi aproximativ 70 de utilaje, mobilizare suficientă pentru lucrările care au mai rămas de executat.
După ce va fi finalizat în această vară, lotul 4 va asigura conexiunea A0 Nord cu A2 (autostrada Bucureşti-Constanţa). Însă, până la încheierea lucrărilor pe lotul 3 (Afumaţi-Pantelimon) sectorul de autostradă construit de UMB nu va avea descărcare şi ca atare circulaţia nu va putea fi deschisă pe acesta”, a scris Pistol, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Valoarea contractului pentru construcţia lotului 4 al A0 Nord, finanţat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, este de 312,63 milioane lei (fără TVA).
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a criticat cu o zi în urmă mobilizarea scăzută a companiei chineze care se ocupă de lotului din Autostrada A0 Nord.
Deși progresul fizic a ajuns la 80%, mobilizarea este încă scăzută în șantier, a spus Cristian Pistol. Constructorul chinez (China Civil Engineering Construction Corporation) lucrează pe cei 8,5 km ai lotului cuprins între Afumați și Glina cu doar 170 muncitori și 70 de utilaje, a adăugat el.

Activitatea se concentrează acum în special la:
– terasamente,
– pasajele de la km 41+750 și de la km 47+540,
– sistemele de scurgere a apei pluviale (inclusiv podețe).
„Însă, pentru a finaliza în această vară lucrările, constructorul chinez trebuie să se mobilizeze mult mai eficient și să crească ritmul de execuție. Descărcarea circulației de pe lotul 4 (Pantelimon-Glina) se poate asigura doar după finalizarea lotului 3, care va face legătura și cu lotul 2 (Corbeanca – Afumați), pe care se circulă deja de 2 ani.”, a subliniat șeful CNAIR.
Cristian Pistol a mai arătat că lotul construit de antreprenorul chinez este important și pentru că, în absența sa, nu se poate asigura o conexiune eficientă între A3 (sectorul București-Ploiești care asigură legătura cu A7), DN2 și A2 (București-Constanța) pe semi-inelul nordic al A0.
Acesta este singurul lot de autostradă din România construit de chinezi, ulterior țara noastră promovând legislație astfel încât constructorii chinezi să nu mai poată participa la lucrări de infrastructură.
Traseul Lotului 3 este cuprins pe teritoriul județului Ilfov între DN2 în dreptul localității Afumați și DN3 în zona Cernica și are o lungime de 8,6 km.
Autostrada A0 București are 100 km, iar pe harta Cestrin porțiunile marcate cu roșu sunt cele deja deschise circulației, iar cele marcate cu albastru sunt cele la care încă se lucrează.