Pentru cine merge la munte sau, din contră, se îndreaptă către mare sau, pur și simplu, pentru cei care vin înspre Capitală de pe DN 1, sunt avertizați să circule cu prudență pe A3, autostrada care leagă Ploieștiul de București.
Poliția Română atrage atenția ca astăzi, mai mult ca niciodată, să se respecte toate regulile de conducere pentru a preîntâmpina situații care s-ar putea transforma în drame.
CITEȘTE ȘI: Calendar accelerat pentru schimbarea premierilor. Ce se întâmplă până la finalul săptămânii
Motivele acestor atenționări sunt lucrările la rosturile de dilatație ale podurilor care se efectuează în aceste zile și care îngreunează serios circulația pe autostrada A3.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Greva profesorilor continuă cu 87% din cadre. O nouă rundă de negocieri, azi, între sindicalişti și guvernanți
Centrul Infotrafic anunță că astăzi, în intervalul 09:00 – 17:00, la kilometrii 37, 45 și 67, se va circula pe prima badă și pe cea de urgență, în ambele sensuri.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Două mărci auto pe care le conduc și mulți români au fost date în judecată. „Sunt prea ușor de furat”
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, astăzi, în intervalul orar 09.00 – 17.00, pe Autostrada A3 Bucureşti – Braşov, vor avea loc lucrări la rosturile de dilataţie ale podurilor situate la kilometrii 37, 45 şi 67, care impun restricţionarea traficului pe prima bandă şi pe cea de urgenţă pe ambele sensuri, cu deviere pe banda a doua”, anunţă, miercuri, Centrul Infotrafic.
NU RATE CELE MAI NOI INFORMAȚII DESPRE: 1450 de lei bani gratis de la stat. Cine sunt angajații care primesc acest beneficiu
Poliţiştii cer şoferilor prudenţă sporită.
”Circulaţi cu prudenţă şi semnalizaţi din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie”, transmit poliţiştii, citați de ziare.com.