Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Datoria publică a României a depășit 60% din PIB

România se află într-o poziţie paradoxală, cu o datorie publică raportată la PIB încă sub media europeană şi sub nivelul Ungariei, dar plătind unul dintre cele mai mari costuri de finanţare din regiune, din cauza vitezei de îndatorare şi a percepţiei de risc politic şi fiscal, a avertizat economistul Adrian Negrescu.

El arată, în context, că depăşirea pragului de 60% din PIB în ceea ce priveşte datoria publică nu este doar un reper simbolic, ci activează constrângeri legale concrete, precum îngheţarea cheltuielilor salariale şi sociale, şi alimentează o strategie de ajustare bazată preponderent pe creşterea taxelor, ale cărei efecte se resimt deja direct în bugetele gospodăriilor şi în costurile de operare ale companiilor.

„Dacă aş fi în locul lui Nicuşor Dan, aş chema de urgenţă la Palatul Cotroceni reprezentanţii celor mai importanţi contributori la bugetul de stat, firmele private din zona carburanţilor, construcţiei de maşini, tutunului, retailului alimentar şi industriei chimice pentru a-i antrena într-un brain storming menit să identifice soluţii alternative la creşterea taxelor.

Sunt foarte mulţi finanţişti foarte buni în companiile private, există antreprenori de succes care ştiu cum arată economia reală şi care pot veni cu soluţii concrete de ieşire din această menghină fiscală în care riscăm să ne adâncim. Avem nevoie de soluţii pentru a creşte colectarea (…), avem nevoie de soluţii outside the box pentru a reduce cheltuielile statului şi a creşte atractivitatea investiţională a României, apropo de scăderea drastică a ISD-urilor”, a scris Negrescu, joi, pe pagina sa de Facebook într-o analiză recentă.

2027 va fi un an extrem de complicat cu posibile creșteri de taxe

În aceste condiţii, consultantul financiară arată că 2027 va fi un an extrem de complicat, în care nu este exclusă o creştere de taxe. De asemenea, cu o datorie care se apropie de 64% din PIB în 2028 şi cu costuri de finanţare aproape duble faţă de state precum Cehia sau Bulgaria, Guvernul are un spaţiu de manevră redus.

„Reducerea cheltuielilor (salarii, pensii, investiţii) este politic dificilă şi limitată de rigiditatea bugetului, astfel că majorarea taxelor are toate şansele să devină calea de ajustare cu efect bugetar mai rapid – chiar dacă ea vine cu costuri economice: frânarea consumului, presiune suplimentară pe firme şi, potrivit unor analize citate în presă, o contracţie economică a României în 2026, singura din regiune aflată în această situaţie.

Riscul pe termen mediu este unul de tip cerc vicios: taxe mai mari pot afecta creşterea economică, o creştere economică mai slabă reduce încasările bugetare, iar acest lucru menţine presiunea pentru noi majorări de taxe sau pentru continuarea îngheţării salariilor şi pensiilor – exact contextul pe care agenţiile de rating şi investitorii îl urmăresc atent atunci când stabilesc costul la care România se poate împrumuta”, subliniază Adrian Negrescu.

După primul trimestru al anului, datoria publică a României a ajuns la 60,1% din PIB, echivalentul a aproape 1.170 miliarde de lei, după o creştere de 4,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (55,8%), al patrulea cel mai amplu avans anual din întreaga Uniune Europeană, după Finlanda, Bulgaria şi Polonia.

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare leagă mecanic de acest prag o serie de restricţii: Guvernul nu mai poate aproba măsuri care majorează cheltuielile de personal din sectorul public sau pe cele de asistenţă socială. Practic, salariile bugetarilor şi pensiile rămân îngheţate cât timp datoria stă peste 60% din PIB – o consecinţă deja anunţată oficial de Ministerul Finanţelor, precizează sursa citată.

Potrivit estimărilor ministrului interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, şi mai grav este faptul că traiectoria arată o creştere în continuare: 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, urmând ca abia după acest vârf să înceapă o coborâre treptată – condiţionată de respectarea angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, în care România se află din 2020.

„Nivelul absolut al datoriei româneşti rămâne, paradoxal, unul dintre cele mai mici din regiune – dar viteza de creştere este printre cele mai alarmante din UE. Deşi România are o datorie/PIB mai mică decât media europeană şi decât Ungaria, ea se împrumută mult mai scump decât majoritatea vecinilor. Titlurile de stat româneşti pe 10 ani se tranzacţionează la aproximativ 6,7-7,4%, cele mai ridicate din regiune, faţă de circa 5,8% în Polonia, 6,1% în Ungaria, 4,9% în Cehia şi doar 4,3% în Bulgaria. Diferenţa nu ţine strict de mărimea datoriei, ci de percepţia investitorilor asupra ritmului de îndatorare, instabilităţii politice şi credibilităţii traiectoriei fiscale – factori reflectaţi şi în deciziile agenţiilor de rating”, a explicat economistul.

România plăteşte o „primă de risc” suplimentară

În opinia sa, România plăteşte o „primă de risc” suplimentară: costă mai mult să te împrumuţi atunci când pieţele nu au încredere că deficitul va fi ţinut sub control, chiar dacă stocul de datorie e încă administrabil ca pondere în PIB.

O parte semnificativă a efortului de reducere a deficitului – impus tocmai de nevoia de a opri creşterea datoriei – este suportată direct de oamenii simpli, prin taxe mai mari şi venituri (salarii, pensii) blocate.

Mediul de afaceri resimte şi el presiunea pe mai multe paliere. Impozitul pe profit a crescut real, în condiţiile în care marja de creştere a impozitării (circa 1,5%) a fost depăşită de inflaţie (circa 10%), ceea ce înseamnă o presiune fiscală mai mare pe profitul efectiv al firmelor, a mai precizat Negrescu.

În ceea ce priveşte impozitele pe proprietăţi comerciale şi terenuri pentru persoanele juridice, valoarea impozabilă pe metru pătrat pentru terenuri a crescut cu aproximativ 170%. Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) şi impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS) rămân în vigoare în 2026, cu promisiunea eliminării abia din 2027 – o incertitudine care afectează planificarea bugetară a companiilor, mai ales a celor cu marje reduse, crede el.

Pe de altă parte, costul finanţării este mai mare şi pentru companii, nu doar pentru stat: dobânzile ridicate la titlurile suverane tind să ridice şi costul creditării corporative.

„În plus, bugetul de investiţii al statului, aşa cum a anunţat deja Bolojan, va fi mai mic în 2027, ceea ce afectează indirect firmele din construcţii, infrastructură şi lanţurile lor de furnizori. Singura veste bună, anul viitor, ar urma să vină din eventuala eliminare a IMCA, ICAS şi a taxei pe construcţiile speciale – însă aceste măsuri rămân, deocamdată, promisiuni pentru 2027, nu certitudini legislative”, a mai arătat consultantul financiar.