Se dă în continuare bătălia pentru Groenlanda și schimbul de replici între America și Danemarca nu pare să se oprească prea curând. Vicepreședintele J.D. Vance susține că are dovezi că Rusia și China sunt interesate de Groenlanda.
Aflat într-o vizită istorică în Groenlanda, vicepreședintele american, J.D. Vance a adus critici dure Danemarcei pentru lipsa de investiții pe insulă.
JD Vance a vizitat baza militară americană din Groenlanda. Este primul vicepreședinte al Statelor Unite care face o excursie oficială în insula autunomă, din cadrul regatului danez.
”Mesajul nostru către Danemarca este foarte simplu. Nu ați făcut o treabă bună pentru oamenii din Groenlanda. Nu ați investit suficient în oamenii din Groenlanda și în arhitectura de securitate a acestui teritoriu incredibil și frumos, plin de oameni minunați. Iar asta trebuie să se schimbe. Și pentru că până acum schimbarea nu s-a produs, acesta este motivul pentru care politica președintelui Trump în Groenlanda este cea care este.”, a spus Vance, conform Protv.
Între timp, aceeași idee a fost reiterată și la Casa Albă…
”Groenlanda este foarte importantă pentru pacea mondială, nu doar cea a Statelor Unite, pentru pacea lumii întregi. Și cred că Danemarca înțelege asta, cred că și Uniunea Europeană înțelege. Iar dacă nu înțeleg, va trebui să le explicăm”, a punctat și Donald Trump.
J.D.Vance mai susține că are dovezi clare că atât Rusia, cât și China își doresc această regiune.
Danemarca „nu apreciază tonul folosit” de vicepreşedintele SUA, JD Vance, care a criticat dur presupusa inacţiune a Danemarcei în Groenlanda, a declarat sâmbătă ministrul danez de Externe, Lars Lokke Rasmussen, citat de AFP, potrivit Agerpres.
„Suntem deschişi criticilor, dar pentru a fi complet sinceri, nu apreciem tonul în care au fost exprimate. Nu aşa vă adresaţi aliaţilor apropiaţi şi încă mai consider că Danemarca şi Statele Unite sunt aliate apropiate”, a transmis şeful diplomaţiei daneze, într-un videoclip în limba engleză postat pe platforma X.