PAPARAZZI

Bobonete joacă cel mai important rol al vieții, rolul de fiu. Gest emoționant față de tatăl său care se deplasează în cadru FOTO și VIDEO PAPARAZZI

Bobonete joacă cel mai important rol Foto: Mediaflux

Pe actorul Mihai Bobonete îl știm din show-urile de comedie și din juriul de la ”Românii au Talent”, la Protv. Puțini îi cunosc, însă, viața sa de familie, mai ales pentru că acesta s-a asigurat să fie cât mai discret în aparițiile și declarațiile sale despre cei dragi.

Paparazzi Mediaflux l-a surprins pe Bobonete într-o ipostază înduioșătoare: aceea de fiu grijuliu, alături de tatăl său.

Bobonete, grijuliu și implicat, alături de tatăl său

Bobonete a fost fotografiat într-o ipostază rară, departe de scenă și camerele de filmat, ocupându-se de treburile de zi cu zi și fiind alături de tatăl său. Actorul a fost surprins într-un mall din nordul Capitalei, într-un moment aglomerat al zilei.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Comediantul își însoțea părintele, care se deplasa greu, cu ajutorul unui cadru de mers.

Cei doi au intrat într-o sucursală bancară, cu mai multe documente, pentru a rezolva cu siguranță o problemă a tatălui său.

Lucrurile administrative necesită timp și nu se rezolvă ușor chiar dacă te numești Bobonete. Mai mult de jumătate de oră le-a luat celor doi să se declare mulțumiți de rezultatul vizitei la bancă.

Odată treburile la bancă fiind rezolvate, tatăl actorului a rămas așezat cuminte pe o bancă din zona comercială, în timp ce Bobonete s-a îndepărtat pentru câteva minute.

A profitat de ocazie pentru a face câteva cumpărături și s-a întors după ceva timp cu mai multe pungi, semn că a găsit imediat ceea ce căuta. Rămânem cu întrebarea dacă cadourile erau pentru familie sau erau tot lucruri necesare tatălui său.

Fiu de cârciumar, actor de succes

Despre tatăl lui Mihai Bobonete se știu foarte puține lucruri, tocmai pentru că actorul a fost mereu discret atunci când a venit vorba despre părinții săi.

Totuși, a povestit că a crescut într-o familie modestă, iar tatăl său a fost mic antreprenor după 1989, administrând o cârciumă la Giurgeni, pe drumul vechi spre litoral.

În tinerețe, Bobonete a lucrat acolo și a mărturisit că experiența i-a fost utilă mai târziu, inclusiv pentru rolul lui Bobiță din serialul „Las Fierbinți”. Acolo a cunoscut multe tipologii de oameni, lucru care l-a ajutat în cariera artistică.

Tata a avut o cârciumă în sat şi eu mă ocupam de chestiile administrative. Verile le petreceam la ţară, ceea ce-mi aducea venituri pentru toamnă, când mă întorceam la Craiova. Atât în Craiova, cât şi la Giurgeni, eram genul care la masă făceam glume. La ţară, cârciuma lui tata era un fel de Poiana lui Iocan, era non-stop, acolo erau şi curvele şi beţivii şi primarul, toată lumea şi totul se întâmpla acolo”, a povestit Bobonete într-un interviu pentru revista Ciao!.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele