Cunoscutul jucător de tenis Victor Hănescu (45 de ani) a fost reperat recent de paparazzi Mediaflux când își ținea singur companie la prânz într-un supermarket, la „împinge tava”. Acesta luase probabil o pauză de la academia sa de tenis din București. Momentul a avut loc într-un cunoscut supermarket din zona Barbu Văcărescu. Momentul a fost cu atât maio special cu cât fostul tenismen este recunoscut de vânzătoare.
În 2016, Hănescu a înființat Academia de Tenis Victor Hănescu, unde se antrenează copii începând de la vârsta de patru ani, continuând astfel implicarea sa în tenis și după ce s-a retras din activitate.
Cunoscutul tenismen rămâne în atenția românilor chiar dacă s-a retras din activitate de ani buni. Recent, în timpul unui prânz luat de unul singur într-un cunoscut supermarket din zona bună a Bucureștiului, Barbu Văcărescu, fostul sportiv a fost recunoscut și apreciat de angajații magazinului lucru care l-a bucurat puțin, mai ales că parea puțin preocupat și consumat de o problemă.

Ulterior, acesta și-a luat produsele și s-a dus la o masă unde a mâncat în liniște înainte să se întoarcă, cu mașina personală, la academia sa de tenis unde transformă micii jucători de tenis în viitorii campioni ai României.
Click to display the embedded YouTube video
Victor Hănescu, născut pe 21 iulie 1981 în București, a debutat în circuitul ATP în anul 2000 și s-a retras în 2016. De-a lungul carierei, a acumulat venituri totale de peste 4,3 milioane de dolari și a obținut un titlu ATP la simplu și două titluri la dublu. Hănescu a atins cea mai bună clasare în clasamentul ATP pe locul 26, în iulie 2009.

El a început să practice tenisul de la vârsta de 7 ani, inițial fiind atras de baschet. Familia sa este formată din părinți ingineri și o soră care practică înotul. Puțini știu, dar printre hobby-urile sale se numără fotbalul, pescuitul și înotul. Idolii săi din copilărie au fost Ilie Năstase, Goran Ivanisevic și Pete Sampras.

În 2008, a câștigat primul său titlu ATP la turneul Allianz Suisse Open de la Gstaad, în Elveția. A eliminat jucători importanți precum Ivo Karlovic, Jeremy Chardy și Stanislas Wawrinka, în finală învingându-l pe Igor Andreev. La Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, a ajuns în turul al doilea, fiind primul român care a atins această fază la un turneu olimpic de tenis.
În 2009, a ajuns în sferturi la Doha și Casablanca, iar la Roland Garros a fost eliminat în optimile de finală. La Wimbledon a fost cap de serie 31 și a avansat până în turul trei. În același an, a ajuns în finala turneului de la Stuttgart, pierzând în fața lui Jeremy Chardy.

În 2010, a ajuns în turul trei la Wimbledon, dar s-a retras din cauza unei accidentări în meciul cu Daniel Brands. A fost sancționat cu o amendă pentru conduită nesportivă.
În august 2014, Victor Hănescu s-a retras din echipa de Cupa Davis a României. Ultimele sezoane ale carierei sale, între 2011 și 2016, au fost mai puțin documentate public, iar în 2016 a fost învins de jucătorul Roberto Quiroz, clasat pe locul 1223 ATP.
În viața personală, Victor Hănescu a divorțat în 2018 de soția sa, Andreea, după șapte ani de căsnicie. Cei doi au împreună doi băieți, Luca și David. În perioada de după despărțire presa tabloidă a surprins detalii despre viața sa personală și posibile noi relații, însă fostul tenismen a fost destul de discret în privința vieții sale private.
