NEWS

Blue Air a intrat în insolvență. Procedura concordatului a eșuat

Blue Air a intrat în insolvență. Procedura concordatului a eșuat
SURSĂ: ZF.ro

Veste de ultimă oră pe piața aviatică din România. Compania aeriană low-cost Blue Air, aflată în portofoliul statului, și-a anunțat intrarea în insolvență.

Intrarea Blue Air în insolvență ar putea să reprezinte o veste extraordinară pentru concurentul Wizz Air, care, datorită acestei mișcări, își va consolida prezența pe piața aviatică din România.

Blue Air a intrat în insolvență

Intrarea în insolvență a Blue Air este, conform știripesurse.ro, dispusă la cerere, iar pe lista creditorilor se află nu mai puțin de 90 de nume persoane fizice, foşti angajaţi, şi instituţii precum ROMATSA, precizează Profit.ro.

Operatorul aerian a beneficiat de protecţia împotriva creditorilor săi, în baza prevederilor legale în materia concordatului preventiv.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE: 1400 de lei, un venit în plus pentru români. Vouchere de vacanță pentru angajații de la privat

La data de 22 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii de concordat preventiv, constatând „nereuşita concordatului preventiv”. Începând cu acel moment, orice creditor eligibil putea solicita deschiderea procedurii de insolvenţă. Ulterior, compania şi-a solicitat singură intrarea în insolvenţă.

Compania aviatică Blue Air a intrat în controlul statului recent, ca urmare o garanţiei de 75% din acţiunile companiei pentru creditul-ajutor de stat acordat în urmă cu doi ani, conform planului discutat la nivelul Guvernului.

În luna iulie 2022, Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu justificarea că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care au fost efectuate plăţi în valoare totală de peste 66 de milioane de lei, de către pasageri din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

Decăderea Blue Air a venit pe fondul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, care a dus la scăderea traficului de pasageri spre 70% la nivelul întregii industri aviatice. Ajutorul de stat acordat în 2020, de 300 de milioane de lei, nu a mai putut fi rambursat. Compania a început să aibă probleme, iar în septembrie, după ce Administrația Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi, zborurile au fost anulate. Încercările de reluare a zborurilor au eșuat, iar statul a preluat ce a mai rămas din companie.

Compania aeriană a anunțat în septembrie, după ce a oprit toate zborurile, că are datorii de peste 230 de milioane de euro.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele