Elena Udrea a ieșit din închisoare, vineri, după mai multe încercări care s-au soldat până acum cu refuzuri categorice din partea magistraților.
Aceasta nu este prima dată când fostul politician a încercat să obțină eliberarea, doar că până în acest moment oamenii legii nu au considerat ca fiind suficient de puternic motivul invocat.
Elena Udrea a obținut aviz pozitiv și a ieșit din penitenciar vineri, de Sfânta Maria, pentru câteva ore cu motivul clar de a-și vedea fiica, anunță ziare.com. Cele două s-au întâlnit și au stat împreună la Mănăstirea Ghiughiu, aflată la câțiva kilometri de Ploiești, unde, conform romaniatv.net, cele două s-au jucat, Udrea încercând să fie cât mai apropiată de fiica sa. Micuța Eva Maria, fetița pe care Udrea o are cu Adrian Alexandrov, are cinci ani, și este crescută de tatăl ei.
Potrivit sursei citate, alături de Elena Udrea și alte două deținute au avut permisiunea de a ieși din penitenciar. Ele au stat mai multe ore la aceeași Mănăstire Ghighiu alături de copiii lor.
Udrea se plângea recent:
”Este al doilea an în care solicit să mi se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naștere a fetiței. Mi se refuză acest drept”
Duminică, 3 septembrie, Elena Udrea a transmis un mesaj din penitenciar. Ea afirma că este al doilea an în care solicită să i se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naştere a fetiţei sale, care luna aceasta împlineşte 5 anişori, dar i se refuză acest drept.

În luna aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis ca fostul ministru al Tursimului, Elena Udrea, să execute o pedeapsă de șase ani de închisoare primită în urmă cu patru ani. Ulterior deciziei, Elena Udrea a fugit din țară și a fost dată în urmărire generală de Poliția Română.
Judecătorii Curții Supreme au respins o contestație în anulare a Elenei Udrea, depusă împotriva unei sentințe de condamnare din 2018, prin care fostului ministru i se stabilise această pedeapsă pentru infracțiuni de corupție.
Unul dintre judecătorii din complet au avut o opinie separată și a dispus admiterea contestației Elenei Udrea, ceea ce ar fi însemnat rejudecarea procesului.
În același dosar au mai rămas cu pedepse definitive fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care a decedat în martie anul acesta, şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea).
Au mai fost condamnați și Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.
Dosarul „Gala Bute” a fost soluționat definitiv de justiția română în 2018, când Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare.