MediaFlux.ro vă prezintă astăzi ultimele imagini obținute de fotoreporteri cu Rudel Obreja în oraș, la restaurant, înainte ca acesta să ne părăsească.
Rudel Obreja, fostul mare pugilist al României, și președinte al boxului românesc, a fost condus miercuri pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al lui Rudel Obreja, decedat în weekend, pe 12 martie, la doar 57 de ani, după o lungă suferință produsă de o boală nemiloasă, a fost condus pe ultimul drum de familie, apropiați și de cei care l-au iubit și l-au apreciat.
Rudel Obreja a fost un om activ, în ciuda problemelor evidente de sănătate pe care le avea, până cu puțin timp înainte să moară, mărturie stând și imaginile foto și video pe care fotoreporterii MediaFlux.ro le-au obținut cu acesta la un restaurant cu specific pescăresc din zona parcului Herăstrău din București.
Vizibil slăbit și purtând la mâna stângă o branulă prin care, cel mai probabil, îi era administrat tramentul împotriva bolii crunte de care încerca să se vindece, Rudel Obreja pășea liniștit, dar apăsat, pe aleile însorite ale parcului Herăstrău, la braț cu soția sa, Antonia, după ce mâncaseră la Taverna Racilor.
Rudel Obreja, fost președinte al Federației de Box din România, s-a stins din viață pe 12 martie, la vârsta de 57 de ani, după ce a pierdut lupta cu boala nemiloasă ajunsă în stadiu terminal.
Fostul pugilist fusese condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, alături de Elena Udrea, iar din vara anului 2022 a cerut în mod repetat să fie eliberat din spatele gratiilor pentru a se putea trata într-un cadru specializat, peste hotare, lucru ce s-a întâplat în cele din urmă.
Antonia Obreja, soția acestuia, consideră însă că autoritățile și modul în care Rudel a fost tratat în perioada în care se afla în spatele gretiilor au grăbit moartea acestuia. Doamna Obreja a făcut chiar declarații acuzatoare la adresa medicului din cadrul închisorii, pe care îl consideră vinovat de „un act de crimă”.
Și Leyla Denisa, fiica lui Rudel Obreja, a transmis un mesaj dur pe rețelele sociale, prin care cere dreptate pentru moartea tatălui său.
”În ultimele clipe din viață, tatăl meu, cu tăria și credința care îl caracterizau, își ierta călăii: judecătorii, procurorii, oamenii politici, directorii de penitenciare și toți ceilalți, care cu mâinile albe, vă lasă impresia că urmăresc virtutea țării, vă vor binele și vă scapă de corupție. Ce făceau cei pe care îi alegem și îi hrănim, Avocatul Poporului, Președintele, atunci când CAMPIONUL LOR, CEL care le-a pus argintul și bronzul la picioare în ”89, CEL pe care l-au primit acasă în aplauze și îl puneau să pășească pe covoare de flori, CEL al cărui nume nu se va pierde în istorie, Rudel Obreja, își striga disperat durerea din spatele gratiilor?”, a transmis ea pe Facebook.
Fiica lui Rudel Obreja consideră că vinovații trebuie să plătească pentru dispariția părintelui său.
”Aș vrea să plătească corect, drept, DREPT așa cum a fost TATA, toți acei mulți-puțini care nu l-au auzit strigându-și durerea bolii care îl măcina, PENTRU CA ACEASTĂ CRIMĂ SĂ NU SE MULTIPLICE LA NESFÂRȘIT!
Vreau să îngrop acest sistem al dosarelor făcute la comandă și al executărilor politice, atunci când îl îngrop pe TATA.
Vă cer tuturor să vă alăturați demersului de a solicita demisia de onoare a unor oameni dezonorabili, respectiv Ministrul Justiției Cătălin Predoiu și Directorul General Administrația Națională a Penitenciarelor, Dan Halchin!
Acești Dumnezei în fața cărora am stat cu mâna întinsă 9 luni să ne mai dea un pic de viață! Să dispară România în care tronează corupția, arivismul, oportunismul și venalitatea.TATA A IUBIT ENORM ROMÂNIA iar destinul ei rămâne acum în pumnii noștri. Luptăm?”, a mai scris fiica lui Rudel Obreja pe rețelele de socializare.
Familia Obreja a transmis public câteva cuvinte prin care onorează memoria fostului mare boxer.
„Lordul boxului românesc a plecat cu eleganța specifică în lumea drepților: DEMN, CURAJOS, NEÎNFRICAT și PUTERNIC, un OM cu ONOARE și PATRIOTISM, un CAMPION! Te vom iubi mereu dragul nostru soț și tată, Rudel Obreja!”.