Budapesta rupe pisica. Parlamentul Ungariei a aprobat marţi un proiect de lege care va iniţia procesul de retragere a ţării din Curtea Penală Internaţională (CPI), care va dura un an, guvernul premierului Viktor Orban susţinând că instanţa a devenit „politică”.
”Ungaria respinge ferm folosirea organizaţiilor internaţionale – în particular tribunalele penale – ca instrumente de influenţă politică”, arată textul acestei legi prezentate de vicepremierul Zsolt Semjen, potrivit Agerpres.
Guvernul de la Budapesta a anunţat decizia de retragere din CPI pe 3 aprilie, la scurt timp după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit în Ungaria pentru o vizită de stat, în una din rarele sale călătorii externe, sfidând mandatul de arestare emis de CPI.
Preşedinţia Adunării Statelor Părţi a CPI şi-a exprimat îngrijorarea faţă de această decizie.
CPI a fost creată în urmă cu peste două decenii pentru a aduce în faţa justiţiei persoane acuzate de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.
Luna trecută, premierul ungar Viktor Orban a afirmat că CPI ”nu mai este un tribunal imparţial, un tribunal al statului de drept, ci este mai degrabă o instanţă politică”. Budapesta a respins ideea arestării premierului israelian şi a calificat mandatul de arestare drept ”neruşinat”.
Ungaria este membru fondator al CPI şi a ratificat documentul său fondator în 2001. Totuşi, legea nu a fost promulgată.
Netanyahu a calificat decizia Ungariei de a părăsi CPI drept ”curajoasă şi justă”.
Şeful guvernului israelian face obiectul unui mandat de arestare emis de CPI pentru crime de război în Fâşia Gaza, acuzaţie respinsă de Benjamin Netanyahu. Retragerea unei ţări din CPI intră în vigoare la un an de la data primirii de către secretarul general al ONU a unei notificări scrise privind decizia de retragere.
Guvernul lui Orban a anunţat această măsură pe 3 aprilie, la scurt timp după ce liderul israelian Benjamin Netanyahu a sosit în Ungaria pentru o vizită de stat, într-o rară călătorie în străinătate, sfidând un mandat de arestare al CPI.