Bugetarii care primesc spor de hemoroizi pentru că stau prea mult pe scaun sunt o parte dintre angajații de la Consiliul Județean Neamț, care lucrează în asistența socială.
Într-o şedinţă a legislativului nemţean, care a avut loc pe data de 29 iunie 2023, a fost votat un proiect controversat, scrie Adevărul.
Acesta vizează acordarea a șapte zile în plus la concediul de odihnă al angajaţilor din trei centre de îngrijire, coordonate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie din subordinea Consiliului Județean.
Hotărârea a fost susţinută de consilierii majoritari (PSD, PMP, Pro România). Unul dintre argumentele invocate pentru acordarea beneficiului este o expertiză medicală a locului de muncă, în care se arată că personalul – şefi, funcţionari, şoferi, îngrijitori – sunt expuşi unor „riscuri“, pentru că stau mult pe scaun, la monitoare şi la volan, astfel că pot căpăta afecţiuni medicale, inclusiv boli hemoroidale.
Prima tentativă pentru votarea hotărârii a aparţinut coruptului Ionel Arsene, fostul şef al CJ Neamţ, care, în februarie 2023, depunea proiectul într-o şedinţă, ca urmare a cererii angajaţilor de la Centrul pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Târgu Neamţ.
Apoi, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, după ce presa a relatat pe larg subiectul, dar a fost repus de către Ioan Asaftei, actualul preşedinte al CJ Neamț, şi votat pe 29 iunie.
„Vom fi din nou ţinta glumelor şi ironiilor la nivel naţional. Şi nu pentru că a ars spitalul, a căzut vreun pod sau a mai fugit careva, ci din cauza încăpăţânării actualului preşedinte al CJ Neamţ de a iniţia un proiect prin care se încearcă acordarea a 7 zile de concediu suplimentar întregului personal de la Centrele pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Târgu Neamţ, Oşlobeni şi Bozieni“, declara recent consilierul județean USR Laurenţiu Creţu.
Preşedintele Ion Asaftei susţine că proiectul respectă principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii în cadrul relaţiilor de muncă şi are la bază reglementări legale (HG 250/1992 şi HG 153/2018. A mai transmis că un astfel de spor (opt zile) este acordat, din 2019, angajaţilor de la centrele din Roman şi Păstrăveni, iar zece zile celor de la Războieni, din 2022.
În expertiza realizată de un doctor specialist în medicina muncii, între riscurile la care este supus personalul TESA au fost enumerate stresul psihic datorat multitudinii problemelor decizionale, poziţii de lucru şezânde la birou, riscuri de contaminare cu agenţi biologici datorită lucrului cu documente din arhivă şi expunere la monitoarele calculatoarelor.
Şi şoferii muncesc în condiţii grele, factorii care le pot crea probleme fiind cele legate de lovire de către alt mijloc de transport, suprasolicitare psihică, expunere la temperaturi extreme, riscuri legate de poziţia şezândă prelungită, tulburări de somn şi de vedere din cauza condusului suprasolicitant şi posibile afecţiuni gastro-intestinale tot din cauza condusului.
În România, angajaţii din diverse sectoare bugetare primesc circa 50 de sporuri, mai mari sau mai mici, în funcţie de specificul muncii.
Cele mai multe sunt pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, dar mai sunt altele și pentru proiecte europene, complexitatea muncii, suprasolicitare neuropsihică, pentru titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent, izolare, pentru personalul care lucrează cu cifrul de stat etc.