În ciuda protestelor din ultimele lumi, decizia Guvernului privind burse studenți în 2026 e radicală. Astfel, se va menține fondul de burse la nivelul anului precedent. Asta înseamnă că tinerii vor primi aceleaşi sume pe care le-au încasat până acum, cu jumătate mai puțin decât în trecut.
Fondul de burse pentru studenţi va fi menţinut la nivelul anului 2025, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate vineri de Guvern.
„O altă modificare are în vedere menținerea fondului de burse pentru studenți la nivelul anului precedent. Astfel, în anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială și valoarea burselor se mențin la nivelul lunii decembrie 2025”, transmite Executivul.
Ordonanţa de urgenţă include mai multe modificări în domeniile fiscal şi energie, precum şi completări sau revizuiri ale unor acte normative.
Printre prevederile ordonanţei se numără reduceri la impozitele locale pentru clădirile vechi, precum şi diminuarea unor taxe şi impozite locale pentru persoanele cu dizabilităţi şi reprezentanţii legali ai acestora.
Asociaţia studenților transmite că în anul 2025 fondul de burse s-a înjumătăţit, deci 44 de mii de studenți au rămas fără burse. Mai mult, studenții nu mai primesc banii pe tot parcursul anului calendaristic, ci doar cât timp au cursuri, conform Newsweek.
Dacă anul trecut aproape jumătate dintre studenți se bucurau de cel puțin o bursă, anul acesta banii de la minister s-au subțiat drastic: doar unul din patru tineri mai primește sprijin financiar.
Un studiu arată că doar 2,3% dintre tinerii din România lucrează în timp ce studiază, față de peste 25% cât este media Uniunii Europene.