Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat când se va da Bac-ul în forma prevăzută de noua lege pentru învățământul preuniversitar. Noul model va fi aplicat începând cu anul 2029.
Elevii care vor începe clasa a IX-a în anul şcolar 2025 – 2026 vor avea programe şi planuri cadru noi la liceu şi „tot ceea ce este nevoie” pentru procesul educaţional, inclusiv manuale.
„Dacă vorbim despre examenul de Bacalaureat, el se va aplica începând cu elevii înscrişi în clasa a IX-a în anul şcolar 2025-2026. Bacalaureatul în formula nouă prevăzută de lege va fi aplicat în anul 2029” a explicat ministrul.
”Am avizat în Comisia de Dialog Social din Ministerul Educaţiei chiar ieri procedura pentru constituirea grupurilor de lucru pentru elaborarea sau revizuirea planurilor cadru. Astăzi am avut o întâlnire internă pentru a stabili următorii paşi.” a adăugat aceasta.
Concret, urmează ca săptămâna viitoare să fie lansat un apel de selecţie pentru constituirea grupurilor de lucru pentru elaborarea planurilor cadru. În paralel este elaborată metodologia pentru aprobarea documentelor curriculare.
”Până la sfârşitul lunii ne propunem să finalizăm aceste demersuri în aşa fel încât, conform calendarului făcut public pe site-ul ministerului, până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor să finalizăm planurile cadru pentru învăţământul liceal. Şi la începutul anului şcolar viitor să avem gata şi programele, astfel încât să existe suficient timp şi pentru consultare şi pentru elaborarea manualelor”, a explicat ministrul, la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.