Când vin facturile la Hidroelectrica. Compania a anunțat când vor primi clienții factura aferentă lunii septembrie 2022.
”Stimați clienți, Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii septembrie 2022 începând cu data de 10 aprilie.” se arată în comunicatul transmis de companie.
Compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme”, transmite Hidroelectrica.
Compania a transmis facturile aferente lunii august 2022 în perioada 27-31 martie, astfel încât clienții vor primi două facturi în mai puțin de 15 zile.
În urmă cu doar câteva zile, Hidroelectrica anunța schimbări pentru clienții care vor să încheie un nou contract.
”De acum îți poți încheia online contractul de energie electrică. Portalul Hidroelectrica pentru clienți este mult mai ușor și intuitiv de utilizat.
Fie că dorești schimbarea furnizorului sau un contract nou pentru un imobil ce tocmai a fost racordat la utilități, accesează client.hidroelectrica.ro/contractare și urmează pașii indicați”, scriau reprezentanții Hidroelectrica pe o rețea socială, potrivit Antenei 3.
”Schimbare Furnizor” se referă la cei care doresc să își schimbe furnizorul de energie electrică în doar câțiva pași simpli.
”Doresc sa schimb furnizorul actual de energie electrica cu Hidroelectrica.
Documente obligatorii: copie după Cartea de identitate și factură. Este necesară cunoașterea datelor personale, a furnizorului actual, cât și valoarea indexului de pe contor”.
”Schimbare titular contract de furnizare pentru loc de consum în portofoliul Hidroelectrica”, este opțiunea pentru cei care își doresc să schimbe titularul contractului.
”Doresc schimbarea titularului pentru un contract de furnizare, pentru un loc de consum, ce se află în portofoliul Hidroelectrica.
Documente obligatorii: copie după Cartea de identitate și factură sau Certificatul de racordare. Este necesară cunoașterea datelor personale, ale locului de consum (POD), cât și valoarea indexului de pe contor”.