NEWS

Luca Niculescu, declarații comune cu premierul de la Chișinău: Angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură, mai bine conectată la România și la UE. Anunțul lui Vasile Tofan Video

Luca Niculescu declarații comune cu premierul de la Chișinău Angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă mai sigură mai bine conectată la România și la UE. Anunțul lui Vasile Tofan Video
sursă foto: captură video

Premierul Luca Niculescu a transmis, marţi, la Chişinău, că sprijinul României pentru Republica Moldova reflectă un angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură, mai bine conectată la România şi la Uniunea Europeană.

”Este prima mea deplasare externă de la debutul mandatului de prim-ministru, în urmă cu exact o săptămână. Am vrut să fiu la Chişinău cât mai repede. Prezenţa colegilor mei şi a mea reconfirmă că România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt, la cel mai strâns nivel din perioada recentă şi apoi intenţia noastră de a consolida aceste relaţii istorice pe care le avem, aceste relaţii profunde, într-o Uniune Europeană, acolo unde este locul Chişinăului”, a declarat Luca Niculescu în conferinţa comună cu premierul Republicii Moldova, la Chişinău.

Luca Niculescu a arătat că ”sprijinul României pentru Republica Moldova reflectă un angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură, mai bine conectată la România şi la Uniunea Europeană”.

Premierul moldovean Vasile Tofan: Dragă Luca, la Chişinău sunteţi acasă şi cred că acesta este cel mai firesc mod de a descrie relaţia dintre ţările noastre

Premierul moldovean Vasile Tofan i-a transmis marţi, premierului Luca Niculescu, în conferinţa de presă comună că la Chişinău este acasă şi că acesta este cel mai firesc mod de a descrie relaţia dintre cele două ţări. Premierul Republicii Moldova i-a mulţumit lui Luca Niculescu pentru că a ales prima vizită externă să aibă loc la Chişinău.

”Este un semnal important al relaţiei noastre speciale şi a dorinţei comune de a continua şi consolida acest parteneriat. Dragă Luca, la Chişinău sunteţi acasă şi cred că aceasta este cel mai firesc mod de a descrie relaţia dintre ţările noastre. O relaţie în care nu avem nevoie de prea multe formalităţi pentru a ne înţelege şi pentru a fi alături”, a spus Tofan.

Premierul moldovean a mai spus că, pentru Republica Moldova, România este cel mai apropiat prieten, ”ţara pe care au ştiut întotdeauna că se pot baza”.

”Ne leagă aceeaşi limbă, istorie, cultură, familiile şi comunităţile noastre, copiii care învaţă în România, oamenii care muncesc, construiesc afaceri şi îşi fac planuri de viitor împreună. Dar ne leagă mai ales viitorul pe care vrem să-l construim împreună. România ne-a fost alături în momentele cele mai dificile, când am avut nevoie de sprijin rapid şi concret. Ne-a ajutat să facem faţă crizelor energetice, să modernizăm şcoli şi grădiniţe, să dezvoltăm infrastructura şi să aducem servicii mai bune în localităţile noastre. Acest sprijin se vede în viaţa oamenilor şi este preţuit de fiecare cetăţean al Republicii Moldova”, a spus Vasile Tofan în discurs.

Premierul Republicii Moldova a mai spus că marţi dimineaţă a venit de la Chiev, unde a văzut încă o dată ce înseamnă să trăieşti sub ameninţarea permanentă a războiului.

”Chiar în noaptea trecută, capitala ucraineană a fost din nou ţinta bombardamentelor ruseşti. 16 rachete balistice au lovit ţinte civile într-un oraş de 3,5 milioane de oameni. Pentru oamenii din Ucraina, aceasta este realitatea din fiecare zi. Acest război, acest război crud, acest atac barbar al Rusiei nu se opreşte la frontierile Ucrainei. Atât în Republica Moldova cât şi în România, dronele ruseşti ne încalcă spaţiul aerian şi pun în pericol securitatea cetăţenilor noştri”, a subiniat Vasile Tofan.

El a subliniat că, de la începutul războiului au avut peste 100 de survolări neautorizate ale spaţiului aerian.

”Condamnăm ferm aceste încălcări, precum şi atacurile asupra navelor din Marea Neagră, care vă afectează direct şi care ameninţă securitatea navigaţiei şi stabilitatea întregii regiuni. Toate acestea ne amintesc cât de important este să rămânem uniţi, să ne consolidăm capacitatea de a răspunde acestor ameninţări şi să continuăm să sprijinim Ucraina”, a arătat Vasile Tofan.

Potrivit premierului moldovean, securitatea Republicii Moldova a României şi a Ucrainei este strâns legată, iar pacea şi stabilitatea în regiunea noastră sunt o responsabilitate comună.

”Astăzi, relaţia noastră a ajuns într-o etapă în care trebuie să vorbim tot mai mult despre ceea ce construim împreună şi aţi spus-o şi dumneavoastră (..) Vreau să ştiţi că România poate conta pe Republica Moldova, la fel cum noi ştim că putem conta pe România în aceste proiecte. România poate conta pe noi ca pe un partener predictibil, stabil şi pro-european, care contribuie la securitatea regiunii noastre, dar şi ca pe o economie care se dezvoltă şi care este tot mai legată de economia românească. Ne dorim ca această relaţie să aducă tot mai multe beneficii pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Tofan.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele