Vladimir Putin este, de departe, cel mai pomenit om de pe Planetă la acest moment. Liderul Rus a declanșat, în urmă cu doar câteva ore, ceea ce mulți spun că ar fi Cel de-al Treilea Război Mondial. Încă nu știm clar dacă este așa sau nu, știm însă foarte sigur că Rusia a atacat Ucraina.
Vladimir Putin este cel care a ordonat atacul despre care a spus că este doar o manieră de a-și apăra teritoriul. Marile puteri îl contrazic și fac tot soiul de strategii care să-l oprească într-un fel sau altul. Până în momentul în care va fi oprit, Vladimir Putin rămâne cel mai comentat om al Planetei și, după cum susțin multe voci credibile, și cel mai bogat om al Planetei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Rusia a atacat Ucraina. Invazia asupra capitalei este iminentă. SUA a venit cu noi sancțiuni FOTO&VIDEO | UPDATE
O sumă exactă este imposibil de comunicat și asta pentru că dimensiunea averii pe care o are Vladimir Putin este, în Rusia, secret de stat. Cine a încercat să afle exact cum stau lucrurile a fost împușcat în plină stradă. Vorbim despre episodul întâmplat în 2004 când unul dintre jurnaliștii de la Forbes, Paul Klebnikov, care a încercat să afle cât este de bogat liderul rus, a fost împușcat în plină stradă, la Moscova.

„Luăm în serios divulgarea averii personale, în special în Rusia. Editorul fondator al Forbes Rusia, Paul Klebnikov, şi-a riscat viaţa pentru această cauză. A fost împuşcat pe stradă la Moscova în 2004. La acea vreme, el investiga bunurile oligarhilor ruşi”, titra atunci revista „Forbes”, citaţi de DC News.
Din puținele informații care au fost făcute publice, se cunoaște că în 2017 Vladimir Putin avea o avere calculată la 200 de miliarde de Euro. De asemenea, cel despre care se spune că-i place să i se spună Țar deţine mai multe vile, maşini, iahturi (unul dintre ele primit cadou de la Roman Abramovici), o flotă de avioane şi chiar palate prezidenţiale secrete în valoare de miliarde de euro.
În plus, Putin este pasionat de ceasuri de colecție, el deținând o gama impresionantă din cele mai scumpe, dar și o garderobă de costume realizate handmade, la fel ca şi încălţămintea, şi costume de sport exclusiviste.
În plus, Bill Browder, unul dintre afaceriștii care au avut ocazia să stea alături de președintele rus, spune că maniera lui de a face business este una de-a dreptul interesantă.
„Îmi dai 50% din averea ta şi îţi las celelalte 50% – asta e afacerea. Dacă nu eşti de acord, el îţi va lua 100% din avere şi te va arunca în închisoare”