WORLD

Carlos Marin, din grupul Il Divo, a murit

Carlos Marin din grupul Il Divo a murit

Doliu în lumea muzicii! Carlos Marin, unul dintre membrii celebrului grup II Divo, a murit la vârsta de 53 de ani. Acesta ar fi fost infectat cu COVID-19.

Tristul anunț a fost făcut de reprezentanții formației, prin intermediul unui mesaj transmis pe rețelele de socializare, a informat BBC.

„Cu sufletul greu vă anunțăm că prietenul și partenerul nostru Carlos Marín a murit. Prietenii, rudele și fanii îi vor simți lipsa. Nu va mai exista o altă voce și un spirit ca ale lui Carlos”.

Marín era diagnosticat cu Covid-19, internat la Terapie Intensivă, de pe 7 decembrie, într-un spital din Manchester, intubat și în comă indusă, potrivit TVE. În urma diagnosticului primit de el, concertele programate pentru iarna aceasta fuseseră mutate în vara anului viitor.

Il Divo avea programate două spectacole în Europa, unul la Lisabona și altul la La Coruña, iar acest din urmă spectacol a fost amânat recent până la 15 iulie 2022.

Îndrăgitul cântăreț s-a născut în Germania, dar s-a mutat în Spania la vârsta de 12 ani.  Carlos Marin a fost căsătorit cu artista de origine franceză Geraldine Larrosa, cunoscută sub numele de scenă Innocence, până în 2009.

Au lansat până în prezent nouă albume de studio, de la omonimul „Il Divo” (2004) până la cel mai recent, „For Once In My Life: A celebration of Motown” (2021), care au fost vândute în aproximativ 40 de milioane de copii în întreaga lume. Formația a primit 160 de discuri de aur și platină în peste 33 de țări.

Solo, Marín a lansat anul trecut discul „Portrait”, pe care a înregistrat și o versiune a „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele