Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române a fost câștigat duminică. Câștigătorul și-a ridicat premiul în valoare de peste 65 milioane de lei. Acesta a jucat biletul online.
Premiul în valoare de peste 12,93 milioane de euro a fost câștigat duminică cu un bilet care a costat 14,5 lei, jucat online. Câștigătorul și-a ridicat luni premiul, conform Loteriei Române. Premiul a fost câștigat la categoria I la tragerea Joker din 19 aprilie, în valoare de 65.969.447,56 lei.
Norocosul este din București, are în jur de 50 de ani și este jucător ocazional la Loto 6/49 și Joker. El nu a dorit să-și facă publică identitatea.
Biletul a fost jucat online, pe joaca.loto.ro și a fost completat cu două variante la Joker.
Bărbatul a spus că numerele care i-au purtat noroc nu au semnificație personală, potrivit Loteriei.
Biletul norocos a fost jucat online pe joaca.loto.ro și a fost completat cu doua variante la Joker, prețul acestuia fiind de 14,50 de lei.
Acesta este primul câstig de categoria I obținut în acest an la Joker.
Ultima dată, premiul de categoria I la Joker s-a câstigat în data de 15.09.2024 și a fost în valoare de 11.845.622,10 lei.