Cătălin Botezatu este una dintre persoanele publice de la noi care atunci când își dorește să se relaxeze alege să plece într-o călătorie.
Îi place să plece în vacanțe exclusiviste, să stea departe de agitația cotidină și să simtă unicul fiecărui loc nou pe care-l cunoaște. Chiar și atunci când este întrebat care sunt cadourile pe care le iubește cel mai mult, nu crede în valoarea darurilor materiale pe care le primește, din contră, emoțiile, experiențele sunt cele care i se așează pe suflet.

„Nu sunt o persoană care suferă să primească daruri materiale. Chiar și de ziua mea, prietenii se întreabă: „Ce să-i cumpăr lui Botezatu? Că are de toate!”. Nu mă bucur la daruri. Mă bucur de revederea unei persoane pe care n-am mai văzut-o de mult, de locuri în care mă simt bine, fie că sunt singur, fie că sunt cu persoana iubită, mă bucur de un asfințit, de un mesaj frumos, de o carte cu substrat, de o prăjitură bună și un ceai într-un loc drăguț… Sunt foarte multe bucurii simple pe care oamenii cred că eu nu le trăiesc dat fiind faptul că mă consideră un VIP. De fapt, sunt o simplă persoană, un om ca toți ceilalți care, datorită unui statut, datorită jobului pe care îl are, este „cocoțat” de ceilalți pe un piedestal pe care eu nici măcar nu știu dacă îl merit sau nu. Cele mai obișnuite bucurii care mă animă sunt să merg cu prietenii mei oriunde: la masă, în vacanțe, aici, în străinătate, nu contează. Să fiu alături de ei, să râdem, să ne distrăm. Și iubirea. Dacă nu ești iubit, ești ca un om mort.”, povestea creatorul de modă la un moment dat.
Dacă ar fi să facem o retrospectivă a locurilor prin care a trecut creatorul de modă, lista ar fi imposibil de completat în totalitate pentru că Botezatu a ajuns în toate colțurile lumii. Fie că a făcut-o în interes profesional, fie că a făcut-o în scop turistic, creatorul de modă s-a bucurat de fiecare dată de locurile în care a ajuns. Fix în aceste zile, Cătălin Botezatu se relaxează într-un resort de 5 stele în Maldive, o destinație pe care a vizitat-o de mai multe ori și de fiecare dată o descoperă altfel.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cătălin Botezatu anunță o colaborare neașteptată cu o mare vedetă de la Hollywood: „Au fost foarte impresionați de cariera mea”

„Odată ce ajungi în acest paradis exotic apreciezi și mai mult tot ce îți oferă natura și te face să te implici în a o proteja sub orice aspect. Nu există PET-uri, plastic pe această insulă, totul este din lemn, sticlă sau țesături naturale. Astfel nu se elimină deșeuri și se protejează apele, fauna marină și recifurile de corali din apropiere.”, povestește designerul.

În altă ordine de idei, Cătălin Botezatu este un exemplu de voință și optimism. Are probleme de sănătate care ar transforma pe oricine într-o umbră. De la probleme serioase cu inima, la cancer de colon, creatorul de modă a fost de câteva ori bune aproape de moarte, însă psihicul se pare că l-a salvat.
„Trebuie să fii extrem de pozitiv, extrem de optimist. Dacă dispare optimismul, dispare tot, iar mie îmi place viața. Din această experiență am învățat din ce în ce mai mult că viața este scurtă, este frumoasă, trebuie trăită ca atare. Dacă înainte făceam lucrul ăsta la maxim, acum o fac la supermaxim”, ne-a mai declarat designerul.