Câte proteine ne este recomandat să consumăm în fiecare zi este o întrebare pe care și-o adresează multe dintre persoanele interesate cu adevărat de sănătatea trupului lor.
Știm deja că proteinele sunt recunoscute ca fiind cărămizile trupului uman și că un consum corect și regulat de proteine ajută în buna funcționare a organismului per total.
Invitat în emisiunea „Dimineți cu Georgia” de la Metropola TV, nutriționistul italian Gianlunca Mech a venit cu o explicație exactă despre cum stau lucrurile corect atunci când vine vorba despre consumul de proteine.
„Studiile stiințifice încurajează consumul de proteine ca având cele mai multe beneficii pentru organism, indiferent că vorbim despre proteina din sursă animală sau cea din sursă vegetală. Proteinele conferă senzația de sațietate mult mai repede, fără să consumi foarte multă hrană, pentru că acestea reduc nivelul de grelină, hormonul foamei. Dacă doriti să scăpați de kilogramele în plus, reduceți carbohidrații și consumați mai multă proteină. Aceasta este esențială dacă doriți să creșteți masa musculară și forța.”, explică nutriționistul Gianlunca Mech.
De asemenea, specialistul a povestit și care sunt cele mai frecvente simptome care ne pot duce cu gândul la faptul că nu consumăm suficiente proteine. Printre primele semne pe care le dă organismul atunci când simte că nu primește suficiente „cărămizi” enumerăm în continuare: dureri musculare puternice, retenția de apă, pofta de mâncare mai mare decât de obicei, recuperarea lentă post trumatic, probleme cu părul, unghiile și pielea, îmbolnăvirile frecvente sau amețelile.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cum faci must acasă din struguri cumpărați din piață
Click to display the embedded YouTube video
Gianlunca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționisti la nivel internațional, sfaturile lui fiind urmate inclusiv de staruri precum Eva Longoria, Anastasia Soare, Al Pacino, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi.
Gianluca a lansat două campanii importante împotriva obezității, care trag semnale de alarma în ceea ce privește înmulțirea cazurilor în rândul copiilor și al adolescenților. Campania din Statele Unite ale Americii a fost lansată alături de Ivana Trump, iar în Europa alături de Ducesa de York, Sarah Ferguson.