Caz revoltător după tragedia din 2 Mai, de această dată la Slatina. O șoferiță beată și drogată a lovit 6 mașini. Aceasta se afla și sub influența alcoolului, și a drogurilor.
Doi tineri au murit și alți trei au fost grav răniți, după accidentul produs la 2 Mai de un șofer drogat. Asta însă pare că nu a speriat-o pe o tânără de 26 de ani din Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeași localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat 6 autoturisme parcate.
În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a trei substanțe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD și T3C KET”, transmite IPJ Olt, citat de Digi24.
Tânăra de 26 de ani a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor în organism, potrivit stirideolt.ro.
Pe numele acesteia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe.