Ce a cumpărat Marcel Ciolacu de 100 de lei. Premierul mers la magazin şi apoi a făcut public bonul fiscal în valoare de 93,50 de lei.
Salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere și o bere Ursus, produsă la Buzău, sunt câteva dintre produsele cumpărate de Marcel Ciolacu.

„Am fost la cumpărături și am luat ce aveam nevoie: salată, castraveți, ceapă și niște cartofi, mere, pateu Ardealul, salam Săsesc, ulei și zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie și o bere Ursus – produsă la Buzău … total 93.50 de lei. E drept, am uitat să iau roșii, dar tot mă încadram în 100 de lei!
Voi ce cumpărați românește cu 100 de lei?”, a scris sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.
Premierul a prezentat și un colaj video, în care apare într-un supermarket.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că a „cumpăra româneşte” este cel mai autentic gest de patriotism economic şi va însemna „structura de rezistenţă” a tuturor programelor economice pe care actuala guvernare le va propune şi adopta.
Şeful Executivului a participat la lansarea campaniei „Cumpără Româneşte”, proiect iniţiat şi susţinut de Partidul Social Democrat.
„A cumpăra româneşte este cel mai autentic gest de patriotism economic. A cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor. Înseamnă a susţine antreprenorii locali să creeze locuri de muncă şi să producă un plus de prosperitate în comunitatea lor. Înseamnă o şansă ca România să se dezvolte prin productivism, să-şi majoreze exporturile şi să reducă masiv importurile. Este momentul să demonstrăm că suntem pe deplin conştienţi de valoarea muncii românilor” a mai spus premierul.