LIFESTYLE

Ce este „Pumpkin Spice Pancakes”, trendul care a cucerit Instagramul

Ce este Pumpkin Spice Pancakes trendul care a cucerit Instagramul
foto: pixabay

În ultima perioada, Instagram și TikTok au fost acaparate de „Pumpkin Spice Pancakes”, un nou trend care a cucerit deja inimile utilizatorilor. Deși tinerii din generația Z îl cunosc foarte bine, există și persoane care habar nu au ce presupune. Iată tot ce trebuie să știi!

Ce este, de fapt, „Pumpkin Spice Pancakes”

Concret, „Pumpkin Spice Pancakes” reprezintă clătite pufoase, dulci, pregătite cu piure de dovleac și un mix de condimente ce conține scorțișoară, nucșoară, ghimbir, cuișoare și piper. În sezonul rece, acest amestec se regăsește la tot pasul, fiind adeseori folosit pentru Pumpkin Spice Latte.

De unde vine trendul

Trendul a luat naștere în SUA, unde locuitorii folosesc „pumpkin spice” de ani de zile. În fiecare toamnă, brandurile de cafea, deserturi sau lumânări parfumate lansează ediții limitate cu această aromă. Totuși, rețeta clătitelor cu dovleac a luat naștere în 2024, atunci când mai mulți creatori de conținut au postat pe TikTok și Instagram o serie de videoclipuri cu celebrele clătite care au cucerit imediat internetul.

Hashtagurile #PumpkinSpicePancakes și #FallBreakfast au depășit milioane de vizualizări, iar influenceri din toată lumea au reinterpretat rețeta în stil propriu: fără gluten, vegane, sau proteice.

Rețetă Pumpkin Spice Pancakes

Ingrediente:

200 g făină
1 lingură zahăr brun
1 linguriță praf de copt
1 linguriță mix de pumpkin spice
2 ouă
200 ml lapte (sau alternativ vegetal)
100 g piure de dovleac
1 lingură ulei sau unt topit

Mod de preparare:

Amestecă ingredientele uscate separat, apoi cele umede, combină-le ușor și prăjește clătitele la foc mediu. Se servesc cu sirop de arțar, unt și un praf suplimentar de scorțișoară.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele