Bear Grylls, unul dintre cei mai cunoscuți aventurieri din întreaga lume, a povestit ce mănâncă pentru a avea o viață cât mai lungă. Dacă în trecut adoptase un stil de viață vegan, acum se bazează în principal pe carne și susține că simte deja o diferență în ceea ce privește sănătatea sa.
La 52 de ani, Bear Grylls rămâne una dintre cele mai cunoscute figuri din lumea aventurii și a supraviețuirii. Fost militar în SAS, britanicul a devenit, la doar 23 de ani, unul dintre cei mai tineri conaționali care au ajuns pe Everest. Performanța a venit la numai 18 luni după ce își fracturase spatele într-un accident de parașutism.
Ulterior, cariera sa a luat o turnură spectaculoasă. În 2006, a început emisiunea „Born Survivor”, cunoscută ulterior drept „Man vs Wild”, iar aventurile sale în cele mai dificile condiții l-au făcut celebru în întreaga lume.
În prezent, aventurierul este interesat de o altă formă de provocare: încercarea de a-și prelungi cât mai mult viața. Grylls spune însă că nu vrea să transforme totul într-o obsesie pentru optimizarea fiecărui aspect al existenței.
„Sunt fascinat de asta, dar încerc să mă concentrez pe a trăi și a râde, mai degrabă decât pe a trăi o viață optimizată științific”, a povestit el, potrivit presei internaționale.
Deocamdată, rețeta lui este „soare, apă rece, antrenament intens, consum de alimente naturale și trăirea vieții.”
Pentru el, alimentația are un rol important, însă nu consideră că este nevoie de o dietă sofisticată. Grylls spune că una dintre cele mai importante schimbări pe care oamenii le pot face este să renunțe la produsele ultraprocesate.
„Cred că singurul lucru esențial, în ceea ce privește nutriția, este evitarea alimentelor procesate. Dați-mi un grup de oameni care nu ies niciodată afară, nu se provoacă niciodată, trăiesc din alimente procesate și stau pe telefoane toată ziua, apoi comparați-i cu un alt grup care se antrenează în aer liber, sar în râuri, râd, mănâncă alimente naturale și nu ating niciodată alimente procesate. Vă pot spune că diferența dintre aceste grupuri peste 20 de ani va fi evidentă”, a spus el.
Înainte de a adopta o alimentație bazată pe carne, Bear Grylls a consumat, timp de cinci ani, doar ingrediente vegane.
„Am avut dureri de rinichi ani de zile și, de îndată ce am încetat să mai beau sucuri crude în fiecare zi, acestea au dispărut. Revenirea la carne a făcut o diferență semnificativă în felul în care mă simt și în cum se simte familia mea. Mănânc fripturi mari la micul dejun, prânz și cină. Toată grăsimea, toată cartilajul. Mănânc ficat, care este o sursă naturală, mega-densă de nutrienți, multe ouă – și mă simt grozav”, a spus el.