Bear Grylls a dezvăluit ce trebuie să faci dacă te mușcă un șarpe. Expertul în supraviețuire a desființat unul dintre cele mai cunoscute mituri din lume, referitor la modul în care trebuie să acționezi atunci când te confrunți cu o astfel de situație.
Deși de multe ori suntem tentați de a pune în aplicare sfaturile pe care le aflăm din filme sau seriale, în realitate, aceste acțiuni pot provoca mai mult rău decât credem. Bear Grylls, unul dintre cei mai cunoscuți experți în supraviețuire din întreaga lume, atrage atenția că scenele de la Hollywood referitoare la mușcătura de șarpe nu au nicio legătură cu viața reală.
Acesta a explicat că, informația conform căreia extragerea veninului cu gura îți poate salva viața, este falsă. În realitate, toxinele ajung și mai rapid în vasele capilare:
„Nu trebuie să sugi, cu gura, veninul din mușcătura de șarpe. Tot ce se întâmplă este că veninul ajunge în gura ta, ajunge rapid la vasele capilare”, a explicat el pe Instagram.
Expertul avertizează că o altă practică întâlnită frecvent în filme este tăierea pielii în zona mușcăturii, în încercarea de a elimina veninul. Potrivit acestuia, nici această metodă nu este sigură.
„Sau să tai zona mușcată cu cuțitul, am mai auzit și varianta asta. Metoda nu face decât să faciliteze intrarea mai rapidă a veninului în sânge”, a mai spus el.
Într-o situație reală, Bear Grylls recomandă să protejezi zona mușcată cu o compresă, deasupra căreia să aplici un garou. Mai mult, el sfătuiește ca victima să ajungă cât mai rapid pe mâinile medicilor.
Vezi această postare pe Instagram
Bear Grylls și-a construit reputația datorită experienței sale în domeniul supraviețuirii. Înainte de a deveni o vedetă de televiziune, acesta a făcut parte din Regimentul 21 SAS, unde a activat ca instructor de supraviețuire și medic de patrulare.
Ulterior, a devenit unul dintre cei mai apreciați aventurieri și prezentatori TV la nivel internațional. Publicul îl cunoaște în special datorită emisiunii „Man vs. Wild”, în care a demonstrat tehnici de supraviețuire în unele dintre cele mai dificile medii de pe glob.