Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, organizat în Republica Moldova. Pe lângă preșesintele României, alți aproximativ 50 de lideri europeni se află la întâlnire și urmează să servească un meniu tradițional moldoveneac reinterpretat.
Summit-ul Comunităţii Politice Europene, care se desfășoară la Castelul Mimi, raionul Anenii Noi, se bucură de prezența a 47 de lideri de stat sau de guvern, alături de preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului European. Printre ei, și Klaus Iohannis, care a zburat în Republica Moldova alături de lidera Parlamentului European, Roberta Metsola.
Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns joi dimineața în Republica Moldova. El a fost întâmpinat de președintele Maia Sandu și va participa la summit.
Liderii europeni urmează să servească un meniu tradițional moldovenesc, reinterpretat. Din meniul fac parte colțunași din dovleac murat, mușchiuleț de miel în stil moldovenesc sau desertul tradițional Babă Neagră, pe lângă sărmăluțe cu umplutură de legume călite în stil moldovenesc, acoperite cu glazură de vin din soiul Saperavi și cu smântână afumată, informează ObservatorNews.ro.
O altă gustare inclusă în meniu este „Roata Norocului” – o tocăniță de vinete și roșii proaspăt tăiate, presărată cu pudră de vin din soiul Rară Neagră și usturoi negru. Denumirea mâncării vine de la roata de la carul cu boi, expusă în moșiile boierești și care este aducătoare de noroc.
Oaspeții vor putea gusta și mămăliguță umplută cu brânză de burduf, caș afumat și trufe negre. Mămăliga va fi fiartă în zer obținut din lapte bătut, prelucrată după principii japoneze și garnisită cu brânza de burduf, dar și cu trufe negre, mai scrie sursa citată.
Un alt fel de mâncare servit de oficialii internaționali vor fi rulourile de cartof umplut cu zacuscă făcută ca la Bulboaca, presărat cu boia afumată și cu semințe de floarea soarelui și arpagic verde.
Meniul a fost testat de cei mai buni critici culinari, iar bucatele vor fi pregătite exclusiv din produse autohtone, pentru a scoate în evidență autenticitatea și calitatea ingredientelor moldovenești.