NEWS

Ce mâncare vor primi elevii din 1000 de școli prin programul „Masa sănătoasă”. Valoarea e de 15 lei

Ce mâncare vor primi elevii din 1000 de școli prin programul Masa sănătoasă. Valoarea e de 15 lei
sursa foto: portaleducatie

Ce mâncare vor primi elevii din 1000 de școli prin programul „Masa sănătoasă”.  Programul urmează să fie implementat în 1.000 de unități de învățământ și este o continuare a programului „Masa caldă” care a readus anul trecut copiii în bănci și a prevenit în multe zone din țară abandonul școlar.

Până în acest an, elevii din 450 de școli de pe întreg teritoriul țării au beneficiat de programul „Masă caldă”. Însă, autoritățile vor să extindă această măsură la o scară mult mai largă, în așa fel încât să beneficieze de acest ajutor cât mai mulți elevi.

Este vorba despre copii care se află în zone defavorizate, acolo unde se înregistrează un nivel de trai scăzut și un grad mare al abandonului școlar.

Ce mâncare vor primi elevii din 1000 de școli prin programul „Masa sănătoasă”. Alimente și mâncăruri incluse în meniu

Printre mâncărurile care vor fi servite elevilor se numără: ciorbă de legume, supă de pui cu legume, ciorbă de văcuţă cu legume

De asemenea, legume cu piept de pui la grătar, mâncare de mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume şi ficăţei de pui, piure de morcov cu grătar de pui, piure de cartofi, salată cu piept de curcan, mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor, ghiveci de legume cu pui, orez cu legume şi pui la tavă, sufleu de broccoli cu brânză.

Sunt luate ăn calcul și  sandwich cu unt, şuncă, caşcaval şi legume, cu roşii, castravete, salată sau sandwich cu piept de pui la grătar, pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude precum gogoşar, varză, morcov, scrie Adevărul.

Cum se va derula programul național „Masă sănătoasă” în școli

Programul se va derula în trei variante diferite. Prima constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei.

A doua constă într-o masă caldă furnizată în regim de catering. Pentru această variantă vor trebui să opteze unitățile de învățământ în care nu există cantină.

A treia variantă: elevilor li se va oferi un pachet alimentar, în cazul nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pentru fiecare beneficiar.

Selecția școlilor se va face de către inspectoratele școlare pe baza anumitor criterii iar lista va fi aprobată în termen de 30 de zile.

Sunt prevăzute și o serie de reguli astfel încât prepararea alimentelor să se încadreze cu adevărat în categoria „masă sănătoasă”. În primul rând, este interzisă folosirea de aditivi, conservanți sau potențiatori de gust, iar sarea iodată nu trebuie să conțină antiaglomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, iar servirea de ouă ochiuri sau tocături prăjite nu va fi permisă.

Vor fi evitate și mâncărurile care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror combinaţie produce efecte digestive nefavorabile.

Programul trebuie implementat de la 1 ianuarie

Proiectul, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației în luna decembrie a anului trecut, ar fi trebuit implementat încă de la 1 ianuarie 2024, însă nu s-a întâmplat.

Mai mult decât atât, nici măcar acum, după aprobare, nu se știe exact când va demara. În forma în care a intrat în ședința de Guvern apare doar că se va derula pe perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2024.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România! Angajații care vor beneficia de bani în plus
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România! Angajații care vor beneficia de...
China aplică strategia
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic...
Cine este omul pentru timpul căruia se luptă cei mai bogaţi oameni din lume, care îşi doresc să petreacă măcar 10 minute cu el. Ce trebuie să facă pentru a avea o şansă să fie ascultaţi
Cine este omul pentru timpul căruia se luptă cei mai bogaţi oameni din lume, care...
Gabriela Firea s-a făcut de râs! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
Gabriela Firea s-a făcut de râs! Imaginile ȘOC pe care le vrea ȘTERSE urgent
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Știrea momentului despre RCA. Când ajung compensațiile pentru polițe
Știrea momentului despre RCA. Când ajung compensațiile pentru polițe
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult...
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care sunt cele trei domenii unde elita cheltuie cel mai mult
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care...
Codin Maticiuc, replică pentru cei care îl acuză că fură din banii de caritate. „muncesc mai mult de 10.000 de euro”
Codin Maticiuc, replică pentru cei care îl acuză că fură din banii de caritate. „muncesc...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Îți faci planuri pentru Paște? ANM anunță cum va fi vremea până pe 5 mai
Îți faci planuri pentru Paște? ANM anunță cum va fi vremea până pe 5 mai
Rețeta lui chef Sorin Bontea de drob de pui. Ce adaugă în compoziție, ingredientul care face preparatul mult mai gustos
Rețeta lui chef Sorin Bontea de drob de pui. Ce adaugă în compoziție, ingredientul care...