Episoadele tot mai dese care au adus în atenția publicului violența în școli atrag după ele măsuri gândite în așa fel încât să le fie permis cadrelor didactice să acționeze în cazul în care se confruntă cu astfel de situații.
Recent, Ministerul Educației a elaborat un ansamblu de reguli și directive cu scopul de a gestiona mai eficient astfel de situații în cadrul mediului școlar. Setul de reguli explică foarte clar faptul că angajații școlii au obligația de a minimiza riscurile, dacă sunt martori la acte de violență. În primul rând, li se solicită să apeleze numărul unic de urgență 112 și să restabilească sentimentul de siguranță fizică și emoțională al elevilor.
De asemenea, directorul școlii are o responsabilitate legală de a informa imediat autoritățile de poliție și de a face o sesizare către 119 (DGASP) conform procedurilor legale.
„Personalul şcolii este obligat să comunice cu părinţii/reprezentanţii legali despre situaţia de violenţă/corelată în absenţa antepreşcolarului/preşcolarului/elevului, în prezenţa consilierului şi/sau mediatorului şcolar, într-un spaţiu care asigură confidenţialitatea celor implicaţi. Personalul şcolii stabileşte şi aplică măsuri de sprijin pentru victime şi autori, respectiv sancţiuni pentru autori”, potrivit Ministerului Educației.
În plus, atunci când se întâmplă incidente de violență în care elevii vizează personalul școlar și există suspiciuni de comitere a unei infracțiuni, directorul instituției de învățământ trebuie să ia măsuri. El are responsabilitatea de a notifica imediat autoritățile de poliție prin apelarea numărului de urgență 112.
În județul Brașov, într-un recent forum al autorităților locale, s-a abordat cu seriozitate problema violenței în mediul școlar. S-au analizat cazurile de elevi cu tulburări de comportament. S-a constata astfel că în aproape toate situațiile, dificultățile din mediul familial afectează comportamentul acestor copii în cadrul școlii.
S-a subliniat importanța implementării unor reguli mai riguroase prin intermediul regulamentelor de ordine interioară ale școlilor. Cu scopul de a restricționa accesul altor persoane în afara elevilor și personalului școlar în incinta unităților de învățământ. Astfel încât să se prevină situațiile cu potențial periculos.